Poetă remarcabilă, Simona-Grazia Dima confirmă în această carte un adevăr cunoscut: poeţii îi înţeleg cel mai bine pe poeţi. În mai mare măsură decât criticii, ei au cunoaşterea intimă a poeziei. Însă autoarea face mai mult: îşi extinde aria, pentru a cuprinde şi prozatori, şi eseişti. Îi citeşte nu numai simpatetic, ci şi critic, dar – cum mărturiseşte încă din titlul volumului – este un „scorpion blând”. O interesează mai presus de orice accesul la spiritualitate al scriitorilor comentaţi. Caută la ei o Cale, un traseu iniţiatic. Spiritul se oglindeşte în spirit, altfel zis.
Livius Ciocârlie
Oare poeţii pot fi şi critici literari? Primul nostru mare critic spunea că nu. Poetul nu are „transparenţa”, obiectivarea, impersonalizarea celui chemat să analizeze şi să evalueze o carte.
Dar a cunoaşte literatura dinlăuntrul ei mi se pare un avantaj în plus. Simona-Grazia Dima, o voce lirică foarte personală, îşi citeşte confraţii cu fervoare şi îi critică – blând – cu acuitate.
Poate fi un poet adevărat şi un critic, autentic, de identificare? Eu zic că da.
Daniel Cristea-Enache
De mulţi, foarte mulţi ani, ani ai activităţii mele cărturăreşti, resimt nevoia unui ghid bine armat, sintetic şi, totodată, artistic, seducător, privind fenomenul literar de strictă contemporaneitate. Revivificator al apetenţei pentru poezie.
Furat de vârtejul întâmplărilor lumii, de baletul cosmic al realităţilor imediate, tu, omule abia desprins din fuioarele timpului pretins triumfător, te descoperi mai sărac, păgubit de indiferenţă – la inefabil, transcendent şi, desigur, rafinament. Te mai poţi regăsi şi reechilibra? Nu-i vorba de remedii, ai nevoie de plăcerea lecturii, de magia cuvintelor, de acel scump (paradoxal, la îndemână!) nectar al Poeziei, uneori de umbra înmiresmatului Tei sub care se arcuiesc leagănele de lumină ale judecăţii critice, noduri ale unei înţelegeri tridimensionale a operei artistice.
Arareori ai prilejul de a te bucura de asemenea daruri. Cartea de faţă e unul dintre ele. Am ieşit deci reconfortat – mai tehnic şi mai exact spus: recondiţionat – din Labirint(ul) fără minotaur, fermecătorul, dar atent analiticul volum de eseuri şi comentarii critice al poetei-cercetătoare Simona-Grazia Dima, căruia, la despărţirea de larg cuprinzătoarea-i materie, mă încumet să-i numesc calităţile de prelegere colocvială, de eseu, de confesiune intelectuală revelatoare şi multisemantică, în capitole cu derulare narativă patetică, acel patetism discret, specific romanului.
Un atare demers, aflat la cumpăna dintre cercetarea riguroasă a tuturor articulaţiilor Operei, a spaţiului Ei originar, şi trăirea înfiorată, în profunzime, a efectelor poetice dintre cele mai alese, demers al unui cititor îndrăgostit tinereşte de obiectului studiului său, este o performanţă pentru care admiraţia mea n-are suficiente cuvinte de laudă.
Este, totodată, emoţionant modul în care autoarea ţine să precizeze, în două-trei locuri ale cărţii sale, – precauţie de o fină eleganţă la eventuala obiecţie că aria cercetării şi a ataşamentului său prezintă o foarte largă deschidere către multiculturalism şi o sete de frumos ce nu cunoaşte graniţe – că senzaţia de stranietate şi noutate resimţită la lectură derivă, primordial, din calitatea pregnant literară a textelor comentate.
Dacă ar fi să aleg o singură piesă din mulţimea studiilor exemplare inserate în logiile labirintului, m-aş opri, negreşit, la amplul amfiteatru-introducere (cu savante şi încântătoare informaţii) în literatura mistică a Islamului, în care Simona-Grazia Dima, condusă de un arsenal cultural cu desăvârşire stăpânit, revelează forţa expresivă a textelor, acea nestemată indicând luminos nu atât definiţii şi etichete, cât calea spre Absolut.
Mircea Horia Simionescu
„Ţinând cont de profilul poetei şi eseistei timişorene, cartea de faţă este o lucrare de palmares. Portretul unui scriitor cu o puternică experienţă culturală în familie şi care aspiră, cu prudenţă, spre cercetarea academică. Tenacitatea cu care a cucerit lumea literelor bucureştene – în prezent poeta lucrează la Academia Română – o recomandă atât ca poet cât şi ca eseist, critic literar şi istoric literar. Figura labirintului vine să completeze acest profil cu <un sinuos autoportret de cititor>, conturat de cele două secţiuni ale cărţii, una dedicată literaturii române contemporane, Fanta în real, şi alta cuprinzând eseuri despre literatura străină, Banda lui Moebius. Incursiunile critice ale poetei optzeciste sunt meditaţii subtile şi inteligente asupra unor cărţi şi autori care interrelaţionează tematic sau stilistic. Perspectiva literaturii ca labirint al fiinţei este seducătoare şi oferă soluţii multiple şi originale de lectură. Puse faţă în faţă, lecturile francofone (Baudelaire, Mallarmé) şi incursiunile în spiritualitatea islamică relevă perseverenţa şi diponibilitatea omului de cultură. Sunt exerciţii de lectură şi identificare, de trăire şi admiraţie: <E un mod metaforic de a mărturisi că lecturile au fost alese pentru puterea lor de a dilata la nesfârşit, prin stupoare, orizontul sensului, al viziunii, al interpretării. Căci, nu în ultimul rând, virtutea de labirint a literaturii este de găsit în imposibilitatea acesteia de a-l reţine definitiv între ziduri pe vizitatorul său, redându-l albului primordial, al cugetării, apt să se muleze de îndată pe o altă formă, pe o altă sursă de îmbogăţire prin bucurie.>”
Gheorghe MOCUŢA
„Cartea d-nei Simona-Grazia Dima, care cuprinde/ oferă şi un desen al autoarei – un labirint, aţi ghicit, se intitulează Labirint fără minotaur (Editura Ideea europeană, Buc., 2008) şi e alcătuită din două volete, cel dintâi dedicat mai cu seamă liricii noastre din ultimul deceniu, iar secundul unei serii de medalioane ale unor mari poeţi universali, cu toatele reprezentând osârdia criticului literar Simona-Grazia Dima într-o perioadă de matură creativitate. (…) Fanta în real, subtitlul primei părţi a cărţii, ar fi un omagiu adus lui Nichita Stănescu, dar, în majoritate, condeiele lirice cercetate sunt feminine, realizând chiar chiagul unei antologii. E, mai degrabă, un album spiritual, primul portret fiind al poetei Magda Cârneci, şi se colorează generos: <Camuflat sub umbrela vastă a postmodernismului, universul liric al Magdei Cârneci descinde de mult mai departe, dintr-o percepţie (dinamică, concretă, fremătătoare) a mitologicului şi a atemporalului.>
Dintr-un ochi cu multe faţete nu va lipsi viziunea filonului angelic, de la Ana Blandiana la Gabriela Melinescu, către Constanţa Buzea sau Doina Uricariu, întocmai cum un eu voluntar, asemeni aceluia al poetei Grete Tartler, va revendica problema afirmării de sine, pe când Denisa Comănescu înscenează „un mic univers al ingenuităţii, al simţămintelor diafane”. În fapt, criticul e pe urmele unei antologii, ale cărei prezentări le reface, după propria tablă de valori. Sunt instantanee care pretind un traiect sigur al liniei figuratoare, astfel: <Floarea Ţuţuianu pune până şi sfinţenia sub semnul heraldic al erotismului atoatestăpânitor>, Rodica Draghincescu <încearcă să-şi capteze şi să-şi asambleze propriul sine printr-un ritual al morţii pasionale>, Ioana Crăciunescu, Daniela Crăsnaru îşi au cadrele personale, precum, de pildă, şi Carmen Firan ori Ioana Ieronim, într-un excurs empatic evident, fără de care poezia nu poate fi abordată. Varietatea criteriilor ascunde voluptate, secreta nostalgie a creaţiei. (…)
În remarcabila varietate a sumarului – jumătate din volum poartă titlul Banda lui Möbius şi trece prin grădinile unor celebri poeţi din străinătate –, atenţia ne-a fost atrasă de un studiu, relativ extraneu problematicii literare a cărţii, anume analiza lucrării dlui Gabriel Stănescu, din anul 2003, Românii din Lumea Nouă. Valori native şi adaptative la românii americani. O privire de ansamblu care, invariabil, a necesitat aprofundarea a ceea ce obişnuit se numeşte specific naţional. Termen cu sau fără mutaţii. În limbaj ştiinţific, profilul etno-psihologic al poporului nostru, a cărui existenţă pe acest glob pământesc continuă să-i uimească pe mulţi. Profil pe care l-au schiţat cercetători naţionali, precum şi din afară. De la studiile editate de Dimitrie Gusti sau iniţiate de Mircea Vulcănescu la cele mai recente intervenţii ale lui Ruth Benedict, Klaus Heitmann, cu lungul şir al clasicilor R.W. Seaton-Watson, până la publicistul Curzio Malaparte. Ceea ce l-a interesat pe dl. Gabriel Stănescu a fost destinul emigraţiei româneşti în America, pe generaţii. Cum operează valorile native în concurenţă cu cele adaptative, impactul între trăsăturile tip ale americanului şi cele ale emigrantului, duc la concluzii previzibile. Punctul nodal al problemei dezvăluie că <profilul «clasic» al românului nu ţine mai mult de o generaţie-două, neavând o rezistenţă şi o atractivitate care să-i asigure perpetuarea în sânul generaţiilor tinere>. (…)
Incursiunile în spiritualitatea islamică, din cea de a doua carte a volumului, au inspirat Postfaţa lui Mircea Horia Simionescu, conducând spre acea încheiere în care <…Simona-Grazia Dima, condusă de un arsenal cultural cu desăvârşire stăpânit, revelează forţa expresivă a textelor, acea nestemată indicând luminos nu atât definiţii şi etichete, cât Calea spre Absolut>”.
Barbu CIOCULESCU
„După ce a publicat zece volume de versuri (la sfârşitul lui 2009, i-a apărut a zecea carte de poeme, La ora fulgerului), Simona-Grazia Dima iese în arena literară cu prima culegere de texte critice şi eseuri hermeneutice, de receptare şi evaluare a fluxului cultural actual (şi nu numai), din ţară şi din lume, numită expresiv Labirint fără minotaur (Ideea Europeană, 2008) şi beneficiind de o postfaţă generoasă, semnată de Mircea Horia Simionescu. Poeta Simona-Grazia Dima publică demult critică literară şi eseu, în mai toate revistele literare importante, alăturându-se majorităţii scriitorilor generaţiei ‘80, pentru care autoreflexivitatea şi conştiinţa vocaţiei ontice a scrisului şi cititului întregesc, într-o complementaritate firească, propria poezie şi actul creator, în general. Până acum, importanţi poeţi ai generaţiei ’80 au publicat cărţi de critică literară şi eseuri hermeneutice: Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu, Alexandru Muşina, Marta Petreu, Magda Cârneci, Cassian Maria Spiridon, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Daniel Corbu, George Vulturescu, Paul Aretzu, Andrei Bodiu, Dumitru Chioaru, Traian Ştef, Romulus Bucur, Viorel Mureşan, Gheorghe Mocuţa ş. a., iar alţi poeţi importanţi continuă să scrie cu consecvenţă cronică de întâmpinare în publicaţiile literare unde lucrează sau au rubrici: Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Ion Mureşan, Mariana Codruţ, Vasile Dan, Mircea Bârsilă, Nicolae Coande [et alt.] În acest context generaţionist, în care vocaţia sincronă a teoretizării dublează, la majoritatea optzeciştilor, actul propriu-zis al creaţiei poetice, Simona-Grazia Dima vine cu un volum care confirmă regula, punându-i în valoare vocaţia taxonomică, afirmată, de altfel, de-a lungul anilor, în cronicile şi eseurile risipite în principalele reviste ale ţării, de la România literară, din Bucureşti, la Nord Literar, din Baia Mare, să spunem. Excepţia, în cazul Simonei-Grazia Dima, ar constitui-o secţiunea substanţială a cărţii sale, dedicată literaturii mistice sufite medievale, o premieră pentru deschiderile multiple ale scriitorilor generaţiei ’80.
Volumul Labirint fără minotaur nu este, aşadar, o surpriză, ci mai degrabă confirmarea editorială destul de târzie a unei vocaţii afirmate cu consecvenţă în timp. Surprinzătoare însă este disponibilitatea spiritului receptor al Simonei-Grazia Dima, predispus, de o puternică apetenţă teoretică, spre o arie extrem de largă de toposuri şi tipologii stilistice, dar şi tematice, din arealul literaturii române şi universale. Sub semnul acestei disponibilităţi enzimatice şi deschideri de maximă anvergură, uneori de-a dreptul copleşitoare, ar putea fi aşezat întreg volumul, pe care autoarea însăşi îl încadrează, într-o prefaţă lucidă, sub semnul labirintului: <Senzaţia de deschidere dăruită de literatură stă deci la originea acestei cărţi, mai degrabă un sinuos autoportret de cititor (nu atât narcisist, cât fidel sieşi), decât o lucrare sistematică. Un chip caleidoscopic, conturat din capricii reunite, firesc, ca răsplată pentru a fi urmărit cu încredere traiectoria neregulată a lecturii – sinuozitate nelipsită totuşi de un simţ al unităţii…> Şi autoarea îşi respectă în volum autoevaluarea, extrem de echilibrată şi exactă, relevată, fie şi la o simplă parcurgere a cuprinsului cărţii, care include texte dedicate unor nume cunoscute ale literaturii actuale, din toate generaţiile şi genurile literare, Geo Dumirescu, Eugen Jebeleanu, Vasile Andru, Mariana Filimon, Vasile Igna, Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Chifu, Magda Cârneci, Mircea A. Diaconu, Radu Voinescu, Viorel Marineasa, Ioan Holban, Nicolae Coande, Octavian Doclin sau Aura Christi, până la nume mai puţin afirmate, dar a căror receptare calmă şi atentă face parte din reflexele fireşti ale oricărei culturi majore, Dan Bogdan Hanu, Constantin Severin, Anca Pedvis, Adrian Ţion, Doina Popa, Ruxandra Niculescu ş.a.
Fie că scrie despre antologiile de poezie Haosmos şi alte poeme (Magda Cârneci), O sută de poeme (Gabriel Chifu), Strong. 28 de poete din România, despre Bucureşti. Cartea din bucăţi (Dan C. Mihăilescu), Ceva care seamănă cu literatura (Alex Şefănescu), Tradiţie supralicitată, modernitate diortosită. Publicistica lui Nichifor Crainic şi a lui Nae Ionescu, la o nouă citire (Viorel Marineasa) sau Românii din Lumea Nouă. Valori narative şi adaptative la românii americani (Gabriel Stănescu), dincolo de varietatea caleidoscopică a opţiunilor Simonei-Grazia Dima, receptarea cărţilor citite este întotdeauna binevoitoare, cuvintele paginii mustind de o aproape explozivă bucurie a lecturii, dublată întotdeauna de luciditate analitică şi un discernământ al evaluării de ansamblu, detaliul asupra căruia s-a focalizat atenţia evaluatoare fiind plasat în contextul organic care l-a generat şi îi întreţine funcţionalitatea culturală vie. Lecturile extinse ale Simonei-Grazia Dima, din toate domeniile antropologiei culturii, exerciţiul cotidian al reflexivităţii şi vocaţia dăruită a analizei subtile, care pătrund în mecanismele generative de text şi coerenţă vizionară, fac din cronicile aceste cărţi, dincolo de dispersarea risipitoare a atenţiei şi diversitatea abordărilor, mai mult decât intenţionau iniţial să fie. Simona-Grazia Dima oferă pagini dense, vibrând de o frumuseţe şi expresivitate vie, deloc aridă, care pot fi citite pentru ele însele, ca nişte poeme sau profesiuni de credinţă ale lucidităţii şi bucuriei spiritului creator de-a se întoarce asupra lui însuşi, predispunând la descoperirea de sine prin dialogul cu uluitoarea varietate a creaţiei celorlalţi, conform unei concepţii subsidiare etalate, cu gravitate jucăuşă, de autoare: <Literatura, în ipostaza ei asumată, lăuntrică (nu ca suport al informaţiei sau al divertismentului) este şi joc, piatră multifaţetată, răsfăţ, policromie, derdeluş> (p. 144).
O a doua parte a volumului oferă surpriza unor texte dedicate,cu aceeaşi fervoare, eceptării literaturii străine, din secolul trecut (Baudelaire, Mallarme, Trakl), dar şi de ultimă oră (substanţialul eseu despre trei poete britanice contemporane, Ruth Fainlight, Mimi Khalvati, Fiona Sampson). Însă centrul de greutate al acestei secţiuni a volumului, inspirat numită Banda lui Moebius, cade, evident, pe studiul Incursiuni în spiritualitatea islamică, o abordare extinsă de 40 de pagini (din cele 185 ale cărţii) a unui teritoriu cultural mai puţin cunoscut publicului românesc şi, în special, generaţiilor tinere, în acest sens, poeta Simona-Grazia Dima lansând o veritabilă provocare, cu valoare de pionierat în literatura generaţiei ’80.
După cum mărturiseşte, Simona-Grazia Dima a ezitat îndelung dacă să-şi intituleze subcapitolul Incursiuni în spiritualitatea islamică astfel sau, pur şi simplu, Incursiuni în spiritualitate, studiul său făcând o panoramare concisă (dacă mi se permite paradoxul) asupra continentului culturii arabe medievale, care începe cu Coranul şi continuă cu scrierile lui Al Ghazali, ale poeţilor mistici sufiţi, sau ale lui Ibn Tufayl (Un Robinson metafizic al Evului Mediu arab), Ibn Ruşd (Averroes), Jalaluddin Rumi, Ibn Arabi, autori care ne spuneau prea puţin până la acest studiu recuperator, ce umple realmente un gol de informaţie şi abordare în cultura generaţiei noastre. Marea descoperire a Simonei-Grazia Dima, mergând pe urmele arabistului poet George Grigore, cu mari merite în domeniu, şi ale seriei de volume publicate de Editura Kriterion, dincolo de senzaţia de insolit şi stranietate a aventurii într-un ţinut care părea mai degrabă exotic, dacă nu tabuizat, de-a dreptul, de atacurile teroriste din 11 septembrie, asupra Turnurilor Gemene, este valoarea literară a acestor texte islamice, care transcend orice delimitare etnică sau religioasă, deschizându-se spre absolutul unităţii originare a spiritului creator uman, în toată splendoarea diversităţii sale. Iar abordarea acestui univers islamic medieval, atât de puţin cunoscut literaturii române actuale, e făcută din punctul d vedere al unei fireşti mentalităţi umaniste, pentru care contează valoarea literară a textelor, nu limitările lor la funcţionalitatea exclusiv cultică, ceea ce le dă o deschidere universal valabilă spre spiritul omului iubitor de cultură de oricând şi de pretutindeni: <fiindcă spiritul, în sensul său ultim, nu poate fi islamic, creştin sau hindus>. Viziunea Simonei-Grazia Dima este curajoasă de-a dreptul, în acest <labirint radios al literaturii>, gândindu-ne nu doar la fundamentalismele agresive care vin dinspre lumea arabă actuală, ci inclusiv la respingerea acestor maeştri mistici sufiţi de [către însuşi] mediul islamic, extrem de confesionalizat, tocmai pentru caracterul universalist al creaţiei lor, prea puţin glorificator al rigorilor şi dogmelor religioase: <Detaşaţi suntem şi noi, atunci când realizăm condiţia cititorului ideal – de-a nu ne lăsa robiţi de text, ci de a-l folosi pentru a privi mai intens, mai departe> ( p. 148–149).
Acest pas, de la relativitatea textului osificat, al unui context anume, la supra-textul inclasabil al revelaţiei, e făcut în mod admirabil de Simona-Grazia Dima, cu infinită delicateţe şi mai ales cu o vocaţie enciclopedică a informaţiei şi mijloacelor de investigaţie, demers care ţinteşte la fecundarea multiplă a spiritului, prin dialogul între religii, tradiţii şi culturi, aparent ireconciliabile, într-o deplină pace lăuntrică. <Dar noi, literaţii, de ce suntem preocupaţi de aceste probleme teologice?>, se întreabă autoarea, răspunsul ei devoalând o înţelegere profundă a rosturilor intime ale spiritului creator, cu bătaie lungă în timp, toate nivelurile existenţei fiind legate consubstanţial de sacralitate şi de cuvânt: <arta devine religie şi, invers, intelectul posomorât nu mai poate tăia, despica, lucrurile, oricât ar voi. El e depăşit>. Situându-se în acest miez de magmă fierbinte al realului ultim, unificator, înţelegerea dezmărginită a Simonei-Grazia Dima devine – prin valoroasa carte a sa – o pledoarie pentru toleranţă, comunicare, înţelegerea celuilalt şi dialog. Orice disjunctivităţi şi incongruenţe adversative sunt integrate prin cultură într-un act de cunoaştere, care înseamnă, implicit, participare şi integrare, polaritatea străină a duşmanului sau necunoscutului devine astfel parte a conştiinţei celui ce caută şi înţelege: <Conflictul nu mai poate izbucni acolo unde frica născută din iluzia necunoscutului lasă loc înţelegerii>, restabilirii prestigiului fiinţei umane originare şi valorilor ei imuabile.
Pe parcursul explorării sale în cultura medievală arabă, Simona-Grazia Dima face trimitere la cărţi rare de înţelepciune, din domenii de graniţă ale cunoaşterii, iar în plus, instinctul poetic al autoarei selectează din tezaurul creaţiei misticilor sufiţi cristale veritabile de frumuseţe, înţelepciune, devoţiune şi credinţă, mai presus de orice delimitare contextuală acaparatoare, acest studiu aplicat al poetei putând fi considerat una dintre cele mai valoroase cuceriri ale literaturii române tinere. Întreg volumul Simonei-Grazia Dima stă sub semnul jubilaţiei expozive, care se naşte din miracolul marilor întâlniri necesare, în labirintul culturii, în urma cărora va rămâne întotdeauna <picurul de miere al bucuriei lecturii, pe lespezile arse de soare: suntem la amiază, atenţi, vigili (minotaurul ar fi doar creaţia noastră)>.
Toate aceste calităţi ale vocaţiei hermeneutice, puse în valoare de cartea Simonei-Grazia Dima, Labirint fără minotaur, sunt ilustrate în plan poetic, cu vârf şi îndesat, de noul volum al poetei, La ora fulgerului, Limes, 2009, care îi consolidează statutul de conştiinţă complexă şi valoroasă a literaturii române contemporane, cu promisiunea – în continuare – a unor surprize edificatoare.”
Ion ZUBAŞCU
„Pentru cei pasionaţi de arta scrierii, literatura a devenit mai mult decât o profesiune de credinţă – un stil de viaţă. Pentru cei încă nu au un astfel de <hobby>, propunem o mostră… Titlul prezentei cărţi a Simonei-Grazia Dima, Labirint fără minotaur, Ed. Ideea Europeană, 2008, aminteşte de faimosul labirint borgesian, iar dacă am socoti şi deloc neglijabila pleiadă a creaţiilor artistice analizate în spaţiul ei, putem întrezări, în această metaforă a bifurcării, o recoagulare a cultului scrierii, dar şi o materializare a unor exerciţii critice bine întemeiate, ce susţin ideea unei lecturi benevole, aerisite, redând sugestia de opera aperta. În acest caz, labirintul se dovedeşte infinit, plimbările pe potecile ce se lărgesc mereu devenind un soi de bohemă promenadă în care se aud mereu lecţii de respiraţie. Supliciul minotaurului e suspendat. Jocurile textului se revarsă repetabil precum o cascadă. Fără să zăbovim prea mult asupra metaforei labirintului, trebuie să precizăm că, în sinea ei, cartea Simonei-Grazia Dima reprezintă o izbutită şi necesară, aş adăuga, radiografie a scenei literare româneşti şi nu numai. Structural vorbind, cartea e concepută pe două mari părţi. O primă parte este dedicată unei radiografii (cu precădere) a liricii contemporane. (…) Al doilea corpus de texte se conjugă sub semnul unei metafore sugestive, Banda lui Moebius, în care autoarea, optând pentru un dialogism al culturilor (perspectiva interculturală fiind prevalentă şi în substratul intim al cărţii), evidenţiază propensiunea spre interculturalitate a poetelor britanice Ruth Fainlight, Mimi Khalvati, Fiona Sampson; misticismul literaturii islamice (Ibn Ruşd), reverberaţiile iubirii în lirica universală sau tărâmul ficţiunii unui peregrin atât de înverşunat precum Takashi Arima.
Pentru aceia dintre noi care ne-am lăsa purtaţi de mrejele unei lecturi naive, am putea să considerăm această carte drept efigia imaterială a unui critic de întâmpinare. Dar nu este deloc aşa: în paginile savuroase, ce adăpostesc reveria unui suflet cu vădite înclinaţii filologice, regăsim ceva din puterea tămăduitoare a cărţilor, ale căror <păduri narative> autoarea ne invită să le explorăm numaidecât. Nu este vorba, cum s-ar putea crede, doar de pagini descriptive, ci de o adevărată mărturisire de credinţă, de formaţiune şi afinitate sufletească imanentă scriptorului. În cartea de faţă se contopesc, savuros, confesiunea eseistică şi atitudinea detaşată a unui analist ce doreşte şi reuşeşte cu siguranţă a-şi dovedi facultăţile unui bun critic.
Se prea poate ca intenţia primă a autoarei să fi fost aceea de a scrie (…) pentru a ne incita la lectură, pentru a trezi în noi partea ascunsă a umanului pe care doar arta o poate scoate de sub zodia moliei… şi pe care o putem descoperi numai prin această intimă întâlnire cu autorul. De aceea, uneori suntem întâmpinaţi de fraze dense, melancolice, <sculptate> apolinic în trupul paginii, cum ar fi acelea în care autoarea îşi confesează credinţa în tărâmul magic al lecturii. Cartea Simonei-Grazia Dima devine un soi de parabolă-mărturie a calităţii scrierii contemporane. În esenţă obiectivă, riguroasă în demersul său critic, amendatoare şi sceptică, atunci când vine vorba de mişcări pripite de condei sau de influenţa statutului social al autorului în receptarea operei, ea merită a fi considerată un ghid convingător în eventualele încercări de evaluare a literaturii cpntemporane.
Simona MĂRIEŞ
„Consacrată ca poet (cele nouă volume de poezie sunt ipostazieri ale interiorităţii – călătorii iniţiatice în sinele profund al fiinţei) Simona-Grazia Dima propune un volum de eseuri şi comentarii critice – Labirint fără Minotaur (Ed. Ideea Europeană, Bucureşti, 2008, 183 pg.), cu o postfaţă semnată de către Mircea Horia Simionescu. M-a surprins o anume consonanţă între titlul uneia dintre cărţile mele – Minotaurul şi Floarea de Crin şi titlul ales de către Grazia. Eu îmi explicam titlul ales prin prioritatea şi puritatea actului creaţiei şi atitudinea criticului mai mult sau mai puţin <minotaur>. Orice titlul reprezintă o cheie, o sugestie. Într-un incipit – De ce fără minotaur – Simona-Grazia Dima se dezvăluie: <literatura, din perspectiva mea, este un labirint, iar înaintarea în ea, una plină de pericole, topite însă în pură iridiscenţă. Un labirint… menit să atragă atenţia asupra infinităţii de jocuri ascunse în textul literar>. Exegeta îşi continuă raţionamentul: <sensul e să ieşi din labirint cu totul nud (neatins de prejudecăţi ori de clişee), fără cicatrici literare, literatura să fie pentru tine o poartă nu o temniţă. Nici un minotaur care să te sfâşie, doar picurul de miere al bucuriei lecturii>. Pornită din dragoste şi respect pentru scriitura artistică, Simona-Grazia Dima consideră, cu modestie, cartea sa <mai degrabă un sinuos autoportret de cititor (nu atât de narcisiac, cât fidel sieşi) decât o lucrare sistematică>.
Rafinata poetă Simona-Grazia Dima probează, de data aceasta, temperamentul cercetătorului – apropierea cu calm, interes şi un bun simţ al echilibrului, de faptul literar artistic. Ghid sintetic şi totodată artistic, dovedind experienţă şi extinsă informare privind fenomenul literar de strictă contemporaneitate, volumul este structurat pe două largi componente. Prima dintre acestea, cu un titlu nichitastănescian, Fanta în real, antologhează 26 de autori în 20 de cronici, fiecare cu un titlu incitant. (…) Alte secţiuni (…) probează intuiţia sigură şi talentul capabil de reflecţii majore. Mozaic critic, cu puncte de vedere concret motivate, surprinde prin concentrarea şi logica observaţiilor. Apelând la o relectură (…), exegeta probează aceeaşi profunzime a capacităţii de pătrundere. Concepută sub forma unor prelegeri colocviale, suita de cronici şi eseuri critice susţine apetenţa Simonei-Grazia Dima pentru genuri literare diferite; cu acelaşi rafinament intelectual; într-o derulare discret patetică, autoarea abordează poezia, proza, eseul, interviul etc,. panoramând un spaţiu larg al fenomenului literar românesc contemporan şi bolgiile labirintice ale acestuia.
Cel de-al doilea compartiment, mult mai amplu, relevă deschiderea exegetei către fenomenul multicultural. Intitulată Banda lui Moebius, suita de eseuri oferă <un efect de spaţialitate cu totul aparte>. De reţinut titluri ca Trei poete britanice contemporane, Credinţa în ficţiune (Takashi Arima), Vocile iubirii (o antologie din lirica universală), Viziune continuă (Georg Trakl), Provocare maximă (Charles Baudelaire), Hotarul îmbrăţişează cele două lumi (Stéphane Mallarmé). Cel mai cuprinzător dintre eseuri (şi poate cel mai interesant?) este Incursiuni în spiritualitatea islamică – În mers pe banda lui Moebius. În acest excurs larg despre această <lume> rămasă încă misterioasă şi necunoscută pentru europeni, autoarea eseului oferă câteva <mostre elocvente, marcate de un paradox al semnului literar> – pe de o parte <insolitul>, pe de altă parte <aerul de unitate, de convergenţă cu năzuinţele umane, în accepţia lor cea mai generală>. Subcapitolele Prin diversitate, spre armonie, Metaforă şi revelaţie (Coranul), Ierarhia luminilor (Al-Ghazali), Calea intuitivă (Poezie mistică sufită), Un Robinson metafizic al evului mediu arab (Ibn Tufayl), Legitimitatea mistică a filosofiei (Ibn Ruşd), Divinul ca seducţie infinită (Jalaluddin Rumi), Rigoarea distilată poetic (Ibn Arabi), redescoperă o lume fascinantă, o <glisare într-o altă dimensiune>, textele luate în discuţie oferă „senzaţia de stranietate“, altfel spus, o cale spre absolut.
Simona-Grazia Dima dovedeşte, cu această antologie critică, o profundă capacitate de a recepta şi a discerne valoarea actului creator, fără a stabili ierarhii, vector de artă posedând rafinament şi o ştiinţă a lecturii care îşi probează profesionalismul şi buna credinţă de a efectua o <critică de duminică.>
Petre CIOBANU
„Mereu mi-am propus să scriu despre Simona-Grazia Dima şi mereu a intervenit câte ceva neprevăzut care mi-a zădărnicit intenţia. Iar atunci când, totuşi, am făcut-o, intervenţia s-a pierdut prin redacţia unei reviste ieşene. Asta nu înseamnă că nu-i urmăresc evoluţia literară cu intgeres, cu gratitudine, cu fervoare. (…) Poezia sa, cu metafora extrasă din viscolirile intelectului, dar şi cu decantări sporitoare din fenomenilitatea existării, mi-a procurat, de-a lungul ultimilor ani, multe bucurii receptive.
Mai recent însă, a revenit în circuitul public cu o carte oarecum ieşită din tipicul aşteptat, Labirint fără minotaur (Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2008), rezultată din slalomul autoarei printre autori şi cărţi, faţă de care se poziţionează exegetic cu toată galanteria de mijloace la vedere şi cu tot fondul său perceptistic, de parc-ar vrea să valideze idea kantiană a imposibilităţii obiectului fără subiect. Comentariul autoarei este adus într-o condiţie atât de subiectivă încât autoarea se suspectează singură de un posibil narcissism, deşi, slavă Domnului, nu devoalează decât imaginea unui portret de cititor calofil şi bine aşezat în temeiuri. În ansamblu, cartea, observa pe bună dreptate şi postfaţatorul ei, nimeni altul decât Mircea Horia Simionescu, este un fel de ghid bine armat, sintetic şi totodată artistic, seducător, privind fenomenul literar de strictă contemporaneitate. Îl confirm pe reputatul scriitor şi subliniez apăsat că depoziţiile critice ale Simonei-Grazia Dima nu exonerează reflecţia lărgită şi susţinută de buna sa formaţie intelectuală.
Structurate în două diviziuni – prima consacrată literaturii române, iar cea de a doua dedicată celei străine – comentariile autoarei străbat un veritabil labirint paideic, dar o fac maiestuos, ţinând în mână capătul unui fir ariadnic, nu pentru a-i călăuzi drumul spre ieşire, ci pentru a-i facilita vizitarea fiecărui compartiment şi pentru a nu lăsa resturi sau rămăşiţe neprocesate critic. Firul de care se foloseşte Simona-Grazia Dima are mai mult un caracter metodic şi propedeutic decât unul gnoseologic. (…) De multe ori, notaţia este sumară, laconică, dar suficientă pentru a decupa esenţialul dintr-o efigie cărturărească. (…) Pagini flamboaiante consacră vrednica exegetă multor scriitori contemporani, pe care-i citeşte cu aplecare cordială, pentru a se putea pronunţa pertinent, deontic şi referenţial. Dacă mai adăugăm şi consideraţiile autoarei privind literatura unor cunoscuţi scriitori străini, avem imaginea unui veritabil excurs critic pe care Simona-Grazia Dima îl traversează cu pas impunător de eseistă rafinată şi bine aşezată-n premise intelective. Depoziţiile sale critice se resorb din bucuria unor lecturi selective. (…) Opiniile sale critice rămân delectabile, înţelepte şi râvnite de mulţi truditori cu pixul şi cu imaginarul.”
Ionel NECULA
