Părinții mei, Valentina și Simion Dima

Familie. S-a născut într-o familie de scriitori. Empatizând cu sintagma lui Amos Oz, conform căreia familia este ceva pururi misterios, mă declar un mare iubitor al familiei şi mărturisesc că apartenenţa la una de cărturari şi scriitori a fost pentru mine un privilegiu, nu pentru avantajele ţintite în planul exterior, ci doar pentru faptul că vorbeam toată ziua în registru ludic, metaforic, într-un limbaj al gratuităţii creatoare. Chiar dacă această situaţie te expune, inevitabil, invidiei sau răstălmăcirilor, supoziţiilor nefondate, continui să cred în generaţiile scriitoriceşti sau, în genere, în beneficiile tradiţiei – da, cred în tradiţie, ea este, printre altele, şi o (oricât de) mică doză de har moştenit, manifestat în urmaşi ca o zestre sacră, dar şi spre a fi pur şi simplu trăit şi savurat (bucuria, nu dogma, este o formă a manifestării sacrului în om!).

Să-i prezint pe distinşii mei părinţi: Simion Dima şi Valentina Dima, oameni de cultură, scriitori, (auto)educaţi de timpuriu în spiritul literaturii înalte, cu lecturi de calitate încă din copilărie şi studii la Universitatea din Bucureşti; foşti studenţi a lui G. Călinescu, Al. Rosetti, Iorgu Iordan, Ion Coteanu, Ov. S. Crohmălniceanu, Tudor Vianu. S-au întâlnit însă, în calitate de colegi, doar la locul lor de muncă timişorean, graţie unei experienţe incomode, trăite cu eroism, la ziarul cotidian de limbă română din Timişoara, unde au fost repartizaţi în anii ’50. I-a legat lupta continuă dusă cot la cot pentru a face o gazetărie umană, de ajutor oamenilor, care să poată fi citită cu plăcere şi savurată, să aibă valabilitate în timp, chiar şi alură literară.

Mă bucur că, de cele mai multe ori, ambii mei au reuşit, fiecare în felul său, să facă în adevăratul sens al cuvântului reale servicii artei scrisului şi societăţii, întâi ca jurnalişti cu un scris viu, apoi ca oameni de cultură cu o meritorie activitate într-un câmp mai larg, tata la Editura Facla, iar mama ca redactor la revista „Orizont”. Mi-i amintesc, în anii copilăriei mele timpurii, ducând o viaţă chinuită, aproape în sărăcie, căci salariile erau mici; bunica maternă îmi cosea hăinuţe, pe care tata le găsea demodate şi incomode, ca să facă economii; mama se preocupa în mod continuu, cu un devotament mistic şi cu o bunătate greu de întâlnit pe pământ, de mersul lucrurilor familiale, în vreme ce tata era aproape cu desăvârşire absent de la rosturile casei, parţial dintr-o inapetenţă constitutivă, parţial dintr-o ideologie macho de tip ţărănesc, îndulcită întrucâtva de mama, în timp. Chiar şi la naşterea mea el nu a fost prezent, scriind un articol, fără să-şi dea seama de importanţa evenimentului în desfăşurare. Am aflat-o din propriile-i însemnări, descoperite postum, cutremurătoare. Mama şi cu mine era să murim, îi datorăm viaţa bunicii materne, Emilia Telescu, care s-a dus la profesor acasă şi a anunţat că fiica ei este de trei zile în travaliu, epuizată. A fost un caz pe muchie de cuţit.

Părinţii mei au fost oameni tracasaţi, care munceau zi şi noapte – nu e o metaforă, ci o realitate ce s-a imprimat de timpuriu în conştiinţa mea. Mergeau ziua, la documentări, pe teren, în Regiunea Timiş (cum spuneam deja, unitate administrativ-teritorială mai amplă decât judeţele configurate ulterior), la elaborarea, apoi, a materialelor, după care se duceau noaptea în tipografie, spre a citi, ore în şir, ziarul, sub ameninţarea de a fi sancţionaţi dacă totuşi rămânea vreo greşeală. Ascult azi emisiunile ori jurnalele de ştiri la radio şi televiziuni şi mă gândesc la ce nivel de exigenţă incomparabil se ridicau contribuţiile lor, cum fiecare amănunt la limbii române era gândit, cercetat, comentat cu specialişti din domeniu, pentru a nu dezinforma auditoriul, audienţa, orocare ar fi fost aceasta! Mama suferea că nu poate sta mai mult timp cu mine, se întorcea cât mai repede acasă, dar, chiar şi aşa, nu o putea face decât seara, iar documentările ei dovedeau modul în care îşi onora munca: erau un model – pasionante, exhaustive. Afla tot ce omeneşte se putea şti despre un anumit subiect, despre oameni şi vieţile lor, priviţi cu iubire, cu un interes absolut, din inimă. Părinţii erau legaţi consubstanţial prin munca lor comună, repet, care îi solicita enorm, dar şi prin idealurile lor literare. De aceea, au şi scris împreună o piesă pentru copii, pusă în scenă de Teatrul de păpuşi din Timişoara şi jucată pe diverse scene din Regiunea Banat, Tică şi Mică în excursie.

Program de spectacol la Reşiţa p. 1

Program de spectacol la Reşiţa p. 1

Program de spectacol la Reşiţa, p. 2

Program de spectacol la Reşiţa, p. 2

Scenă din spectacolul  Tică şi Mică în excursie de Valentina Cocişiu şi Simion Dima

Scenă din spectacolul Tică şi Mică în excursie de Valentina Cocişiu şi Simion Dima

Sacru şi profan, lumesc şi divin. Iată două perechi de realităţi ontologice pe care le-aş putea lua în considerare cu prilejul unei discuţii despre familia mea. Mă bucur şi sunt recunoscătoare sorţii că părinţii mei au slujit o viaţă cuvântul, l-au venerat şi mi-au transmis şi mie iubirea absolută faţă de acesta. Oricât de greu, socialmente, mi-a fost (din pricină că a avea părinţi scriitori nu este uşor), nu mă voi dezice de acest dar de preţ, singura aristocraţie pe care o preţuiesc fiind meritocraţia. Nu voi rememora decât în treacăt anii ucigători ai adolescenţei, când mi-a fost mai greu, mult mai greu să debutez decât unui descendent al unei familii muncitoreşti, de pildă, (sau, oricum, al uneia necunoscute), ani devastatori, dezolanţi, în care eram crezută produsul unei ambiţii familiale etc. Cine a crezut că aveam „pile” se înşeală, am avut contrapile cu bătaie lungă, a căror acţiune s-a epuizat (parţial) doar în timp! Au trecut, s-au mistuit acele supoziţii nedrepte, în neantul de unde s-au ivit, dar rănile nu s-au închis încă, fiindcă la vârsta la care un adolescent ar avea nevoie de încurajări, eu am avut parte doar de nefericire, de legende nedrepte despre mama mea şi mine (din pricina poziţiei tatălui). Simpla amintire doare şi acum căci nimic nu poate compensa nedreptatea făcută unui adolescent, apoi unui tânăr şi aşa mai departe, din vârstă în vârstă. Este ceva straniu, ca şi când ai alerga la maraton, pentru totdeauna, cu greutăţi la glezne. Este păcat, dar acesta a fost destinul şi ne-am supus lui.

Realitate şi aparenţă în judecarea familiei. Chiar dacă se produce, de regulă, pentru cei neavizaţi, o interferenţă irelevantă cu profilul părinţilor (sau al unuia dintre ei), frumuseţea trebuie să fie un risc devreme asumat. Pot spune că mi-am asumat riscurile şi am trăit coşmarul neacceptării timpurii ca pe o favoare – preţul plătit pentru o mare bucurie.

Dar de ce oare ar trebui să dăm mereu socoteală lumii, când harul, dar şi viaţa, în general, e un dar divin? Să ne bucurăm! Până la urmă adevărul se impune, lucrurile se limpezesc. Desigur, la început nu prea eşti interesant ca vlăstar de scriitori, ideea de continuitate şi tradiţie nu se bucură la noi de prea mare prestigiu, cu unele excepţii, mai degrabă este favorizată cea de noutate, opinia publică este interesată mai puţin de continuitate, cât de ruptură. Noii veniţi par întotdeauna să ascundă mistere. Oare nu este şi o doză de plictiseală aculturală în asta? Ce mister aş fi putut ascunde eu, un copil mai degrabă încifrat, discret şi astfel riscând banalitatea, eu, care aveam părinţi scriitori cu o anume prezenţă publică (dar nici ei, în ţara folclorului şi a legendelor, nu erau cunoscuţi aşa cum ar fi trebuit, dacă este să judec la rece, ci doar catalogaţi)?

Părinţii mei, priviţi din interior şi din afară (ca persoane publice). Mama era considerată, iar la un moment dat faptul l-a afirmat public unul din directorii ziarului, drept cel mai bun jurnalist al acestuia: „Vi-l trimit pe cel mai bun reporter al nostru!”, a strigat Ion Maricoiu de faţă cu întreaga redacţie, vorbind la telefon cu directorul Serelor de la Arad din Regiunea Banat (împărţirea teritorială în judeţe nu exista încă), unde se cerea imperios să fie trimis cineva foarte eficient, pentru un reportaj de amploare. Mama a scris interviuri cu personalităţi ale oraşului şi nu numai, a rezolvat din altruism multe cazuri umane terifiante, aparent fără soluţie, acţionând cu totul dezinteresat, implicându-se cu sinceritate, omeneşte, iar nu ca şi când s-ar fi supus unei simple sarcini de serviciu. Oamenii erau văzuţi adunându-se spontan, în mijlocul comunelor, spre a citi în grup materialele ei proaspăt apărute, uneori concentrate într-un spaţiu editorial restrâns, dar cu atât mai percutante, alteori etalate pe pagini întregi, în formatul mare al ziarului de atunci. Demasca realităţi incredibile (îmi amintesc de un articol celebru al ei, Bătrâna mamă acuză). Era aşa de căutată pentru harul ei, dăruit cu generozitate semenilor, încât a ajuns, la un moment dat, să se ascundă, la redacţie, într-un dulap, nemaifăcând faţă tuturor solicitărilor (să spunem că unii petenţi erau simpli reclamagii, pisălogi, poate chiar psihopaţi).

A călătorit, încă din copilărie, prin toată ţara, căci tatăl ei (vitreg; cel adevărat, Ioan Cociş, murind prematur de o pneumonie galopantă) era jurist şi lucra ca funcţionar de stat în regimul Antonescu (prim-pretor sau subprefect), fiind supus unei torturante mişcări a cadrelor – mutările dintr-o localitate se făceau cu sacrificii, mijloacele de locomoţie erau mai ales căruţele, în care se duceau avutul familiei, amintirile ei. Astfel, numeroase suveniruri şi valori ale familiei s-au pierdut. A trecut cu părinţii prin Ardeal, Oltenia, Basarabia, Banat, în cel din urmă loc revenind pentru mult timp. S-a născut din întâmplare la Geoagiu, în Ardeal, pentru că părintele ei se afla acolo cu servciul. Cele mai plăcute amintiri le are din Sînnicolaul-Mare, o comună veche şi avansată din punct de vedere al civilizaţiei (devenită, în consecinţă, destul de uşor, oraş, sub regimul comunist) unde familia ei a zăbovit cel mai mult. Dar şi localităţile Buziaş, Giulvăz, Urseni, unde de asemenea tatăl ei a lucrat, sunt încărcate de amintiri plăcute.

Sânnicolaul-Mare, veche imagine

Sânnicolaul-Mare, veche imagine

Sînnicolaul Mare în anii 80

Sînnicolaul Mare în anii 80

Mama cunoaşte bine graiul bănăţean, care i-a plăcut foarte mult şi pe care l-a putut asculta în toate ipostazele sale, foarte diferite de la deal spre munte ori câmpie, cu infinite variaţii. Călătoriile ei de documentare i-au sporit mult zestrea lingvistică în această privinţă. Mi-a transmis şi mie iubirea faţă de acest grai melodios, ingenios, moale, plin de bonomie şi umor, pe care îl cunosc destul de bine şi în care ştiu vorbi (spre deosebire de tata, care nu a putut niciodată să se exprime în el ori să-i redea fonetismul specific).

Câteva remarci despre articolele mamei mi se par indispensabile: le scria cu pasiune şi transcenzând istoria, adică momentul fatidic al anilor de dictatură, având în vedere doar omul, sufletul său etern (mama a fost întotdeauna un credincios redutabil). Avea un cult al familiei, al vieţii simple, plină de trăire. Nu se ruşina să meargă prin magazine săteşti ori prin căsuţe din cartierele periferice ale Timişoarei, acasă la oameni modeşti, unde răsuna însă cântecul acordeonului, iar copiiii citeau sau îşi făceau liniştit lecţiile. Era atentă la flori, la armonie, la ridicarea prin cultură a generaţiilor. Articolele ei sunt mici mostre de literatură şi, pe drept cuvânt, erau unanim admirate la vremea lor atât de oamenii simpli, cât şi de intelectualii urbei.

Alt articol cu titlu percutant

Alt articol cu titlu percutant

Alte cazuri sensibile din viaţa familiilor

Alte cazuri sensibile din viaţa familiilor

Bătrâna mamă acuză - un articol care a făcut epocă

Bătrâna mamă acuză – un articol care a făcut epocă

Bunătate şi firesc - Cu aceeaşi inimă caldă...

Bunătate şi firesc – Cu aceeaşi inimă caldă…

Cazuri etern umane

Cazuri etern umane

De amicitia

De amicitia

Delicateţea reporterului răzbate din titlu ca şi din  amănuntele atât de omeneşti

Delicateţea reporterului răzbate din titlu ca şi din amănuntele atât de omeneşti

Despre Ion Clopoţel

Despre Ion Clopoţel

Dintre articolele cu teme alese din justiţie

Dintre articolele cu teme alese din justiţie

Dulceaţa vieţii de familie

Dulceaţa vieţii de familie

Ecouri la articolul Bătrâna mamă acuză

Ecouri la articolul Bătrâna mamă acuză

Emoţia dintr-un titlu

Emoţia dintr-un titlu

Happy end - rezolvarea cazului ridicat în articolul Bătrâna mamă...

Happy end – rezolvarea cazului ridicat în articolul Bătrâna mamă…

Îi plăcea să cunoască viaţa oamenilor de pretutindeni

Îi plăcea să cunoască viaţa oamenilor de pretutindeni

În orăşelul cu zvelţi platani

În orăşelul cu zvelţi platani

Judecătoarea

Judecătoarea

La Judecătoria Timişoara

La Judecătoria Timişoara

Mamă, vreau să te cunosc

Mamă, vreau să te cunosc

Note de călătorie

Note de călătorie

O rubrică preţuită - Omul, familia, societatea

O rubrică preţuită – Omul, familia, societatea

Pornind de la câteva destăinuiri

Pornind de la câteva destăinuiri

Pornind de la câteva destăinuiri p. 2

Pornind de la câteva destăinuiri p. 2

Poştaşul vine mereu pe strada Decebal

Poştaşul vine mereu pe strada Decebal

Titlu pregnant

Titlu pregnant

Titluri pline de omenie chiar şi de 8 martie

Titluri pline de omenie chiar şi de 8 martie

Umorul discret al titlului - Un expert printre băgrini

Umorul discret al titlului – Un expert printre băgrini

Tatăl meu, editor, ziarist şi poet postum. Despre tatăl meu am scris, după moartea sa, în revista „Arca” nr. 4–5–6/2012 (articolul Zal şi ruga sa), precum şi în revista „Vatra” nr. 8/2012 (articolul Poezie şi amăgire), revelând faptul că a fost, în secret, şi un autor de poezie. L-am publicat post mortem cu zeci de poeme, în numeroase reviste („Poesis”, „Orizont”, „Arca”, „Semne”, „Spaţii culturale” etc.).

Unicele poeme publicate antum de tatăl meu

Unicele poeme publicate antum de tatăl meu

Dacă nu a publicat în timpul vieţii decât două, „Bună dimineaţa!” şi „Ulciorul”, iar acelea cu pseudonim, în suplimentul „Generaţii” al ziarului timişorean, din 20 octombrie 1966, după cum reiese din însemnările descoperite postum, ca şi din decupajul păstrat este poate şi pentru că s-a sfiit să le dea tiparului, conştient fiind că ar fi necesitat multă muncă suplimentară pe manuscris, spre a fi cu adevărat texte împlinite, precum şi, posibil, aprehensiunii sale privind statutul de artefact imponderabil al poeziei, căreia el simţea că nu îi este pe deplin destinat (se temea, aşadar, să nu râdă confraţii de el – să spunem aici, că, nesăbuit în genere, îşi premedita totuşi atent mişcările literare). Credea, poate, că poezia este şi prea puţin masculină (un gen, i se părea, minor, în comparaţie cu proza scurtă sau romanul, mai importante în planul social căruia el i se dedicase – ideea fixă de a face ceva pentru oameni l-a urmărit necurmat, iar acest demers marginaliza poezia, prea individualistă, limitată ca acţiune, după el).

Tata ca editor. Pentru că, încă din copilărie, visa să devină scriitor şi era un mare iubitor al cărţii şi al cuvântului, etapa editorială a destinului său a fost, pentru el, una de mare preţ şi însemnătate. În perioada 1972–1979, ca prim director al Editurii Facla din Timişoara, a considerat poziţia sa ca pe o misiune pe care a onorat-o prin publicarea literaturii locului, dar şi a literaturii naţionale în general. S-a mândrit în chip deosebit cu volumul Luceafărul, 1972, în ediţie trilingvă, română, maghiară şi germană, traducerile aparţinându-i lui Frányo Zoltán, cu splendide imagini de artistul plastic Vasile Pintea (a se vedea site-ul artistului, http://www.vasilepintea.ro/ilustratie-carte/mihai-eminescu/127-luceafarul.html), dar şi cu Moara cu noroc, de Ioan Slavici, apărută în 1973, subtil ilustrată de Traian Brădean, originar din zona Comlăuş (Cumnăuş, cum îi spunea el localităţii natale, considerând că este denumirea corectă), de asemenea cu seria de volume „Studii de limbă şi stil”, în care a publicat lingvişti din Timişoara, dar şi din Bucureşti, Baia-Mare etc. Îmi amintesc cu nostalgie de acele vremuri, când se făceau lansări la principala librărie a oraşului, Mihai Eminescu, iar lumea venea în număr mare.

Moara cu noroc de Ioan Slavici, Timişoara, Ed. Facla, 1973

Moara cu noroc de Ioan Slavici, Timişoara, Ed. Facla, 1973

Dedicaţia artistului Traian Brădean pentru tatăl meu

Dedicaţia artistului Traian Brădean pentru tatăl meu

Ilustraţie la Moara cu noroc - de Traian Brădean

Ilustraţie la Moara cu noroc – de Traian Brădean

Ilustraţie 2

Ilustraţie 2

Ilustraţie 3

Ilustraţie 3

Ilustraţie 4

Ilustraţie 4

Scriitorii erau ascultaţi cu mult respect. Anexez câteva calendare dintre cele editate de tatăl meu, precum şi câteva amintiri despre acţiuni ale Editurii Facla (lansări, vitrine, invitaţii, acţiuni culturale ale editurii în judeţul Timiş, precum şi în alte judeţe). Să adaug că, incontestabil om de cultură, tata nu avea o pricepere egală în a lucra cu oamenii, nici o obiectivitate deplină în problematica organizatorică, de unde au rezultat diferite fricţiuni, cărora mama şi cu mine le-am căzut victimă, după cum am precizat deja.

Calendar editat de tatăl meu în 1974

Calendar editat de tatăl meu în 1974

Verso-ul calendarului editat de tatăl meu în 1974

Verso-ul calendarului editat de tatăl meu în 1974

Calendar editat de tatăl meu în 1975

Calendar editat de tatăl meu în 1975

Verso-ul calendarului editat de tatăl meu în 1975

Verso-ul calendarului editat de tatăl meu în 1975

Calendar editat de tatăl meu în 1976

Calendar editat de tatăl meu în 1976

Verso-ul calendarului editat de tatăl meu în 1976

Verso-ul calendarului editat de tatăl meu în 1976

Calendar editat de tatăl meu în 1977

Calendar editat de tatăl meu în 1977

Verso-ul calendarului editat de tatăl meu în 1977

Verso-ul calendarului editat de tatăl meu în 1977

AFIŞ cu o lansare a editurii - Nichita Stănescu

AFIŞ cu o lansare a editurii – Nichita Stănescu

Caricatură alături de Al. Jebeleanu. Semnat de Dan Radu Ionescu

Caricatură alături de Al. Jebeleanu. Semnat de Dan Radu Ionescu

Editura Facla prezentă la Librăria Eminescu

Editura Facla prezentă la Librăria Eminescu

Invitaţie La Oradea, cu cărţi ale editurii Facla

Invitaţie La Oradea, cu cărţi ale editurii Facla

Menţiune a unei lansări la Reşiţa

Menţiune a unei lansări la Reşiţa

O lansare a Ed. Facla - Ioan Stratan

O lansare a Ed. Facla – Ioan Stratan

Prima carte din seria omonimă, cu autografe de la autori

Prima carte din seria omonimă, cu autografe de la autori

Ca ziarist, tata a scris cu precădere materiale diverse din domeniul culturii, susţinând rubrici de cronică literară, de film şi de teatru, realizând interviuri cu personalităţi culturale. Nu a putut depăşi totuşi hotărât sfera unei critic preponderent „conţinutiste”, pentru el esteticul era subsumat tematicii şi verdictului social. A scris şi articole cu tematică din domeniul social, istoric ori al medicinei. A fost fotograful nostru devotat şi istoriograful vieţii noastre de familie şi al unor evenimente sociale locale, naţionale şi internaţionale (în caiete de tip jurnal, descoperite postum).

Valoarea mamei. Convingerea mea intimă este că mama, din motive extraliterare, a fost subapreciată ca scriitor: atât nuvelele şi povestirile sale interiorizate, tragice, concentrate, cât şi romanul său Darul de nuntă merită mai multă atenţie. Romanul este, cu evidenţă, străbătut de un spirit sublim, de o mare spiritualitate, şi reprezintă, totodată, o frumoasă proză închinată spaţiului bănăţean, perceput sub specie mitologică, cu acuitatea privirii unui copil.

Iată câteva pagini din acesta, care m-au impresionat în cel mai înalt grad, dovedind un autentic spirit elevat.

Două pagini din Darul de nuntă

Două pagini din Darul de nuntă

Mama şi bunica maternă. Despre mama şi bunica mea maternă am scris în revista „Euphorion” nr. 1–2/2012. De fapt, nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre mine, aşa că îmi vine mai uşor acum să fac trimiteri la aceste referinţe. Oricum, aceste mărturii socot că trebuie să rămână consemnate.

Intensitatea opţiunii mele pentru literatură (riscantă, aspect asupra căruia am fost avertizată, încă din liceu, de mama mea) se datorează unui dublu elan: întâi, unei trăiri plenitudinare a frumosului în calitate de cuvânt care îşi subsumează urâtul, trivialul, întreaga experienţă a vieţii, şi (în plan subliminal) dorinţei de a face lumină în privinţa adevărului despre existenţă, de a arăta lucrurile aşa cum sunt. Se poate face asta? Da, cred că da, nu neapărat devreme – este nevoie de timp, dar cred că literatura poate îndrepta spre adevăr – cerdinţa aceasta m-a susţinut. Există oare adevăr sau totul este relativ, în aşa măsură încât nu poate fi indicat, figurat, – ce înţelegem de fapt prin adevăr? Am ajuns, încet-încet, la concluzia că nu există decât unul, atotcuprinzător, dar, până acolo, calci pe diverse trepte purificatoare. Pornind de la dorinţa de a face lumină într-o porţiune limitată a vieţii, perspectiva ni se amplifică, precum într-un urcuş, până ajunge să îmbrăţişeze adevărul suprem. De aceea, cutez să spun, mi-a plăcut să topesc ghinionul în noroc, suferinţa în răscumpărarea ei, să practic arta alchimică a frământării neadevărului într-o plastilină-pretext al căutării realităţii (alt nume pentru adevăr?), ca şi cum aş fi bătut unt, iar zerul rămas ar fi fost şi el hrănitor.

 

Bibliografia părinţilor. Deşi ea poate fi, de altfel, cercetată şi în diverse dicţionare, din raţiuni de comoditate o anexez aici pentru cei interesaţi:

 

SIMION DIMA – SCRIERI LITERARE (originale, ediţii îngrijite):

 1. Urmele duc la Nera, nuvele şi povestiri, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1975, 216 p.

2. Mielul negru, roman, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1975, 196 p.

3. Amintiri de astă-vară, [povestiri pentru copii], Bucureşti, Ed. Ion Creangă, 1980, 196 p.

4. Puntea însorită sau Steaua polară, [eseuri], Bucureşti, Ed. Albatros, 1981, colecţia Colocviile adolescenţei, 216 p.

5. Ecoul munţilor, povestiri şi nuvele, Bucureşti, Ed. Albatros, 1988, 184 p.

6. Piesa de teatru pentru copii Tică şi Mică în excursie (în colaborare cu Valentina Dima), jucată pe scena Teatrului de păpuşi din Timişoara (regia: Florica Teodoru), începând cu anul 1961.

7. Ediţie îngrijită: Victor Vlad Delamarina, Ăl mai tare om dîn lume, versuri, proză memorialistică, scrisori, ediţie îngrijită şi prefaţată [precum şi tabel cronologic şi notă asupra ediţiei] de Simion Dima, Timişoara, Ed. Facla, 1972, 216 p.

8. Ediţie îngrijită: Camil Petrescu, Trei primăveri [creaţii camilpetresciene din perioada bănăţeană a scriitorului], ediţie alcătuită [, precum şi studiu introductiv, tabel cronologic, note şi coordonarea volumului] de Simion Dima, Timişoara, Ed. Facla, 1975, 252 p.

9. Ediţie îngrijită: Victor Vlad Delamarina, Ăl mai tare om dîn lume, poem ilustrat de Done Stan, postfaţă şi glosar de Simion Dima, Timişoara, Ed. Facla, 1978, 20 p.

 

EXTRASE DIN REFERINŢELE CRITICE pe marginea scrierilor lui Simion Dima:

„Semnalăm această dominantă în scrisul autorului: dependenţa cvasi-totală de subiectivitate, tratarea materialului epic în funcţie de criterii afective. La al doilea volum, Simion Dima dezvăluie, dincolo de coloratura lirică a naraţiunii, o aderenţă la realitate susceptibilă să fie exploatată într-o epică mai riguros construită.”

Lucian ALEXIU

 

„Narând sub zodia unor trăiri obsesive (un singur gest declanşează secvenţe, imagini insolite, personaje, reliefuri), visul devine realitate agresivă, realitatea capătă formele visului. De-aici se naşte insinuarea parabolică, nutrită perpetuu de cuvinte-cheie, repetiţii subliniate sau, în cel mai elocvent caz, de alegerea unui spaţiu simpatetic. (…) Gările, în special, sunt puncte de incidenţă ale memoriei cu realitatea. În Trenul cu luminile stinse sunt decantate cele mai neaşteptate amintiri. (…) Cea mai mare parte a nuvelelor şi povestirilor stau sub semnul aceleiaşi epicizări supravegheate, închizându-se şi deschizându-se ca un evantai, subordonând subiecte extrase dintr-o realitate imediată, u nei memorii intense. (…) Mediul rural este investigat cu fervoare, complexitatea sa fiind percepută suveran de scriitor.”

Marius TUPAN

 

„Simion Dima debutează cu un volum de proză scurtă, în care se observă de la început un bogat material faptic, rod al unei îndelungi acumulări. Subintitularea nuvele şi povestiri este convenţonală, structura şi densitatea epică depăşind limitele genului, unele purtând in nuce materia pentru o proză mai extinsă, chiar pentru roman, previzibil a fi un gen în care Simion Dima îşi poate desfăşura mai lejer şi cu mai însemnate rezultate informaţiile vaste. Că Simion Dima are o siguranţă a scrisului, elaborează atent fraza, este uşor remarcabil încă de la prima lectură a volumului. Se detaşează acuitatea observaţiilor, sentimentul participării, realismul devenirii sociale şi al vârstelor, alături de derularea epică prin rememorare, intuiţia clară a psihologiilor, observaţiile exacte, nu rareori având suportul în experienţa directă. Epicul, aglomerat în memorie, se subţiază treptat, descoperind o lume observată în contradicţiile devenirii, cel mai adesea prin rememorările unui singur personaj. O lume mai bine cunoscută, cea a satului, este readusă prin psihologiile pe care le conţine, ori le generează, prin transformările sociale ori morale. De altfel, cele mai reuşite (şi mai multe) proze ale volumului sunt cele ce readuc realităţile rurale, mediu pe care prozatorul pare să-l fi pătruns mai profund, să-i înţeleagă afectiv determinările intime, structurile tradiţionale, să-l surprindă mai corect în devenirea socială. O luciditate detaşată asigură obiectivitatea registrului epic, prozatorul păstrând o înşelătoare indiferenţă faţă de personaje. În fond, în nararea faptelor se simte nuanţa participării, sentimentul aderenţei ori al respingerii. Pornind de la experienţe individuale (ale personajelor), proza se deschide larg spre social, notând transformări, reacţii, schimbări esenţiale produse în decursul evoluţiei sociale. Naratorul poate avea profesii ori vârste diferite, dar ficţiunea sa conduce convergent spre reliefarea unui mediu caracterizant. Modalităţii narării i se adaugă adesea comentariul spontan al altor personaje, intruziunea vocabularului pitoresc, reflecţii morale şi sociale (…).

Apare frecvent în proza despre sat tema demnităţii, angajată în diferite situaţii – sociale, familiale, erotice. Simion Dima găseşte în realităţile rurale psihologii complexe, disociază între structurile conservatoare şi inovatoare. Psihologic, se mai păstrează un spirit al suveranităţii neamului.”

Alexandru RUJA

 

Prin universul tematic variat, prin formulele literare cuprinzând un registru vast, prin nivelul expresiei artistice, adesea remarcabil, volumul de nuvele şi povestiri Urmele duc la Nera impune atenţie un prozator. Am considera ca o dominantă a prozei lui Simion Dima permanenta aspiraţie spre autenticitate, dorinţa de a rosti adevărul, de a pune omul să se confrunte cu semenii şi cu sine însuşi. Posibilitatea de a transpune ideea de autenticitate pe plan literar beneficiază de existenţa, în nuvele şi povestiri, a unui personaj de legătură, reprezentând, prin însăşi condiţia sa, martorul evenimentelor. (…) În felul acesta, moralist din familia lui Ioan Slavici, S. D. se înscrie într-una din formulele realiste ale prozei româneşti. Dar, prin atenţia pe care o acordă unor destine obscure (sau numai obscurizate), scriitorul realizezaă o conciliere cu direcţia analitică. Dar am mai lega autenticitatea prozei lui S. D. îndeosebi de tehnica notării comportamentelor. (…) Pornind de la un obiect sau de la o situaţie, el face investigaţii în psihologii diferite şi în medii sociale diferite, revenind mereu la punctele de plecare şi oferind surprizele descoperirii adevărurilor prin martori.”

G. NISTOR

 

„Prozele lui Simion Dima surprind prin concentrare şi printr-un deosebit simţ al evocării. Autorul rămâne, chiar şi atunci când încearcă o obiectivare riguroasă, un reflexiv, pentru care elementul epic nu este decât declanşatorul de stări sufleteşti conflictuale a căror rezolvare se cere realizată. Acest aspect primordial prezent în fiecare naraţiune din volum asigură, sub bune auspicii, aerul de autenticitate menit a ţine încordată atenţia cititorului, o anumită stare poetică aptă a emoţiona. Portretele sunt vii, conturate atent, iar analizele psihologice dezvăluie o bună cunoaştere a mecanismelor sufletului uman. (…) Mai ales în Urmele duc la Nera şi în Trenul cu luminile stinse, valoarea subtextului mi se pare deosebită, acesta amplificând, asemenea unei cutii de rezonanţă, fiecare ecou şi fiecare nuanţă, observaţiile atente, pline de acuitate, ironia fină. (…) În toate prozele din acest volum, S. D. vădeşte predilecţie şi gust pentru culoarea locală, acordând atât limbajului specific, cât şi oralităţii expunerii, o atenţie deosebită, cu efecte din cele mai fericite. Sunt atribute ale unui prozator format la şcoala realistă, îngemănat prin timp cu meticulosul Slavici, din a cărui zonă geografică şi spirituală îşi trage obârşia.”

Silviu DORIAN

 

„Adunând povestiri şi nuvele, volumul Ecoul munţilor este o colecţie de radiografii izbitoare prin fineţea observaţiei morale şi „manevrarea” inspirată a oralităţii. Textele se ţes pe scenariul reîntâlnirilor şi surprind metamorfoza, alterarea relaţiilor interumane, dar şi rugina timpului; prilej, deci, de a investiga medii diferite, stăruind însă pe observaţia în cheie morală. (…) Sub aparenta moliciune a frazei, uşor acidulată, descoperim sâmburele ludic, verva ironică. O „filosofie” a aşteptării şi inactivităţii oferă prilejul unei maliţii tandre, bogată în reverberaţii.”

Adrian Dinu RACHIERU

 

BIBLIOGRAFIA    VALENTINEI   DIMA

VALENTINA DIMA, SCRIERI LITERARE (originale; traduceri):

1. Anotimp de aur, [reportaje literare, cu o prefaţă de Anghel Dumbrăveanu], Timişoara, Ed. Facla, 1972, 256 p.

2. Stânca tarpeiană, nuvele, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1975 176 p.

3. Casa florilor, [poezii pentru copii], Timişoara, Ed. Facla 1976, cu ilustraţii color de Albin Stănescu şi alb-negru de Edita Schwartz, 48 p.

4. În căutarea Penelopei, [proză scurtă], Bucureşti, Ed. Albatros, 1978, 150 p.

5. Darul de nuntă, roman, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1986, 192 p.

6. Piesa de teatru pentru copii Tică şi Mică în excursie (în colaborare cu Simion Dima), jucată pe scena Teatrului de Păpuşi din Timişoara (regia Florica Teodoru) , precum şi în Regiunea Banat, de pildă, la Teatrul din Reşiţa, începând cu anul 1961.

7. Prezentă cu povestirea Casa cu lămâi) în antologia Crinul, cofetărie pentru doamne, prozatoare timişorene contemporane, Timişoara, Ed. Eubeea, 1997, volum îngrijit de Nina Ceranu, prefaţă de Brânduşa Armanca, pp. 142-156.

8. A tradus (în colaborare cu Erwin Lessl), romanul: Micul şvab de Adam Müller-Guttenbrunn, în româneşte de Erwin Lessl şi Valentina Dima, cuvânt introductiv şi tabel cronologic de Nikolaus Berwanger, Timişoara, Ed. Facla, 1978, 162 p.

 

CÂTEVA SELECŢIUNI DIN REFERINŢELE CRITICE pe marginea scrierilor mamei, VALENTINA DIMA, demonstrează caracterul literar al scrierilor ei, de la bun început; chiar dacă debutul său a avut loc cu reportaje literare: acestea constituie, după cum s-a observat, o literatură adevărată, plină de fior artistic:

Anotimpul de aur este un <anotimp uman>, deoarece autoarea nu se mulţumeşte cu simpla înregistrare factologică, cu documentarul (prezent şi el uneori), ci se străduieşte să descopere dincolo de ele realitatea umană, destinele individuale. Reportajele citadine din primul ciclu al cărţii (Interferenţe), de pildă, nu sunt numai un prilej de întâlnire cu ipostazele abstracte ale oraşului, ci şi cu oamenii săi, cronica prefacerilor contemporane devenind, cel mai adesea, un fel de jurnal familial, care personalizează istoria. În egală măsută, faptele înregistrate sunt îmbogăţite prin participarea afectivă a reporterului, ele devin parte din biografia autoarei. Unele contacte cu realităţile, adesea surprinzătoare, ale prezentului, sunt scrise efectiv sub forma unui jurnal, în care contează înainte de toate sensibilitatea cu care autoarea se apropie de peisaje şi întâmplări. Calităţile certe ale reporterului sunt aici mai mult cele ale unei proze de notaţie, care înregistrează detalii de viaţă într-un stil sensibil, feminin. Autoarea ştie să regizeze dialogurile în aşa fel încât să conducă spre detaliul revelator, să le transcrie cu o certă vocaţie a naraţiunii şi construcţiei literare, care face dintr-o simplă consemnare a unui dialog întâmplător, purtat sub „zodia lunii”, o adevărată schiţă dramatică, ce reuşeşte să dezvăluie, prin structurarea atentă a replicilor, conflictul de mentalităţi, gusturile deosebite şi candoarea unor ţărani întâlniţi într-un compartiment de tren. Valentina Dima dovedeşte calităţi de prozator, un stil sigur, o naraţiune cursivă, simţul dramatic al detaliului, capacitatea de a anima o cronică a actualităţii. (…) Ideal ar fi ca această revenire să se producă în povestire sau roman, în care autoarea, credem noi, s-ar putea ilustra şi mai bine”.

Marcel POP-CORNIŞ

 

„După un volum de reportaje, Valentina Dima e prezentă în librării cu un volum de povestiri, Stânca tarpeiană, care ne oferă o lectură dintre cele mai interesante. Umbra uriaşă a lui Cehov patronează începuturile prozatoarei. Faptul cotidian, aparent insignifiant, e învestit cu un <subtext> poetic. Situaţiile nu exclud uneori melodrama, discreţia tonului estompează însă filonul melodramatic şi istorisirile în cauză reuşesc să ne emoţioneze. Autoarea e atentă la nuanţe, psihologiile sunt intuite exact.”

Sorin TITEL

 

„Deschise către poematic, frazele citate, extrase din nuvela Puntea de mesteacăn, sunt în multe privinţe revelatoare pentru cel ce care, citind Stânca tarpeiană, va recunoaşte în ele o determinare constantă a prozei Valentinei Dima: dispoziţia pentru comunicare, pentru dialogul extins, plăcerea introspecţiei, a monologului confesiv, a povestirii, cu un cuvânt. Adăugate aptitudinii autoarei pentru observaţie şi analiză, apetitului pentru real, toate acestea pot vorbi, la rigoare, şi despre formula în care se realizează prozele volumului. Conţinând datele unui microroman, nuvela care dă titlul volumului reactualizezaă elementele tradiţionale ale prozei transilvănene. Mai mult decât detaliile pitoreşti ori secvenţele lirice (evocarea copilăriei), remarcabilă, aici, ca şi în alte naraţiuni, este uşurinţa de a creiona din câteva date un personaj, de a pune în valoare o situaţie. Bătrâna Sofia, cu o tinereţe impetuoasă, fire voluntară, abulicul, traumatizatul Ieia, sunt figuri ce se reţin, bine realizate, în acord cu registrul grav în care se derulează amintirile personajului povestitor. Între cele mai realizate pagini pe care le dă Valentina Dima se numără şi povestirile despre adolescenţi. (…) Bucăţile amintite, ultima, mai ales, oferă viziunea vârstei mature asupra universului copilăriei şi adolescenţei – sunt, de fapt veritabile poeme despre maturitate, despre lumea de candori a jocului neîntrerupt. Intuiţia autoarei se vădeşte aici fără greş.

Valentina Dima are, în genere, o bună memorie a gesturilor, ştie să particularizeze un personaj prin limbaj, să regizeze o întâmplare ori să-i amâne deznodământul cu scopul de a sublinia, în succesiunea faptelor (a amintirilor), dramatismul povestirii. Alternarea stilului direct cu stilul indirect liber întăreşte, de altfel, impresia de vivacitate a relatării.

Personaje exemplare şi debusolaţi, abulici, contemplativi ori mişcaţi de energetismul specific tinereţii, protagoniştii nuvelelor Valentinei Dima sunt, cei mai mulţi, prezenţe vii, credibile în ordinea realităţii şi a literaturii.

Lucian ALEXIU

 

„Proza pe care o scrie Valentina Dima are o factură modernă, atât în compoziţie, cât şi în viziune. Atenţia este atrasă de buna folosire a dialogului, de notaţiile exacte şi de confesiunea directă. Valentina Dima este o prozatoare sensibilă, cu o reală posibilitate a obiectivării. Pe un fundal în care se îmbină tragicul cu eroicul (de tip pasional-romantic) se derulează ori se sfârşesc vieţi, se consumă drame ori se încheagă drumuri în viaţă, se distrug ori se realizezaă idealuri”.

Alexandru RUJA

 

Casa florilor e pentru Valentina Dima însăşi copilăria, poeta celebrându-i toate priveliştile, stările şi frumuseţile. Poezia din volum e plină de o muzicalitate candidă, e calmă, binefăcătoare, solară. Însoţit de graţioase ilustraţii color de Albin Stănescu şi alb-negru de Edita Schwartz, volumul Casa florilor este una din reuşitele apariţii editoriale pentru copii.

Dan MUTAŞCU

 

„Rememorând universul pur al copilăriei, spaţiul plin de miracole al naturii, Valentina Dima, în cartea sa Casa florilor, face ca micile personaje să se mişte firesc, descoperind şi amplificând totul după forţa lor imaginativă. Ele pătrund în lumea florilor, a animalelor, cu sfială, cu acel fior magic al revelaţiei. Abil mimată, scăpată de sub resortul ficţiunii, această lume, aproape tangibilă, de o mare puritate, ne fascinează”.

Mira PREDA

 

„Valentina Dima ştie să se oprească la esenţial în conturarea biografiilor sale, nu literaturizează, iar asupra celor mai însemnate personaje lasă un final deschis, cu reale efecte artistice. (…). Valentina Dima, care şi-a însuşit lecţiile prozei cehoviene, este foarte înzestrată pentru nuvelă. Cât despre În căutarea Penelopei, cartea rămâne o excelentă mostră de literatură-document nefardată”.

Dan CIACHIR

 

„Am fi înclinaţi, invocând toate aceste argumente, să zicem că Darul de nuntă este un roman poematic, care îşi strânge, până la urmă, firele risipite într-o unică temă: descoperirea de sine, semnificând eliberarea de sub tutela unui trecut resimţit ca o povară din cauza neînţelegerii esenţei. Darul de nuntă e cea mai interesantă carte de până acum a Valentinei Dima”.

Marian ODANGIU

 

„În totul, Darul de nuntă – scris cu ochii sufletului, privind lumea prin fereastra sensibilităţii feminine, semnifică un salt valoric în creaţia Valentinei Dima, oferind cititorilor un dar romanesc”.

Adrian Dinu RACHIERU

 

„În fond, ceea ce interesează în cartea de faţă [Darul de nuntă] nu sunt atât epicul, subiectul, cât densitatea trăirii, cantitatea de viaţă pe care o absoarbe şi o comunică textul. Vom remarca, aşadar, mai întâi, capacitatea prozatoarei de a condensa în scurte paragrafe, în câteva fraze adesea, extinse trasee existenţiale. Apoi, tehnica literară adecvată unui asemenea tip de discurs. Astfel, rememorarea (procedeul fundamental) este declanşată (credibil şi simbolic) de călătoria spre casă (spre sine) şi de ploaia ce cade fără oprire (ploaia, element fluid, evocă – metonimic – fluxul memoriei). Cât priveşte etapele recuperate (copilărie, pubertate, adolescenţă-maturitate) vom sublinia intuiţia exactă a fiecăreia dintre ele. Copilăria, de pildă, vârstă a exuberanţei senzoriale, a contemplaţiei, este încărcată de sonuri şi culori, un fel de basm fără sfârşit. Cu acest prilej, Valentina Dima ne oferă şi un tablou viu al satului bănăţean, al satului românesc de pretutindeni, cu peisajul, cu graiul, cu oamenii lui (memorabil este chipul bunicii). Plasând biografia personajului într-un context cuprinzător, Valentina Dima conferă caracterologiei autenticitate, pledând – implicit şi explicit – pentru valori morale perene. Prin însuşirile sale de fond şi de expresie, Darul de nuntă marchează în creaţia autoarei un moment de incontestabilă referinţă”.

Eugen DORCESCU

 

GALERIE DE FOTOGRAFII SIMION DIMA

 

1. S. D. – portrete şi instantanee în postúri studioase. În aceste imagini fotografice, unele instantanee, altele poze fără încărcătură artistică, executate de fotografii unor instituţii culturale ori de cei din ateliere de specialitate, tatăl meu apare ca un ins frământat, preocupat de studiu. Este copil, apoi elev, student, tânăr jurnalist, editor, purtând diferite expresii pe chip, de la anxietate şi amărăciune la furie ori speranţă, studiind, însetat de cunoaştere, la birou ori la lumina lămpii de petrol, unde şi-a stricat vederea, şi, în fine, într-o ipostază impresionantă, bătrân melancolic, stors de puteri.

Copil

Copil

Imagine din 1943, elev la Liceul economic din Arad

Imagine din 1943, elev la Liceul economic din Arad

Februarie 1947, la Arad

Februarie 1947, la Arad

Vara 1948

Vara 1948

În anii 50

În anii 50

7 octombrie 1958

7 octombrie 1958

Frâmântat la ziar în 1959, început de iunie

Frâmântat la ziar în 1959, început de iunie

Decembrie 1961

Decembrie 1961

Student, legitimaţie CFR cu gratuitate

Student, legitimaţie CFR cu gratuitate

La lumina lămpii cu petrol - aşa a studiat mult timp

La lumina lămpii cu petrol – aşa a studiat mult timp

Tânăr

Tânăr

Tinereţe

Tinereţe

Studiind

Studiind

Cu speranţe

Cu speranţe

Anii 70

Anii 70

Aplecat pe file

Aplecat pe file

Slab şi obosit

Slab şi obosit

Preocupat

Preocupat

7 aprilie 1973

7 aprilie 1973

     
     
     
     
     
     
 

La birou

La birou

Simion Dima - tinereţe aşezată

Un uşor surâs

Un uşor surâs

Ultima fotografie, anii 2000

Ultima fotografie, anii 2000

2. S. D. la manifestări culturale, cu scriitori şi cărturari. (fotografiile folderul 12) În imagini tatăl meu poate fi observat în timpul deselor manifestări culturale la care a luat, activ, parte, ca vorbitor şi protagonist, fie în cadrul unor colocvii timişorene, la Studioul regional de Radio ori în cadrul suplimentului literar „Generaţii”, din al cărui colegiu a făcut parte, fie la manifestări editoriale, cu Ed. Facla, pe care a condus-o, între 1972–1979. Alături de el pot fi observaţi scriitori din diferite generaţii, precum Nichita Stănescu, Sorin Titel, Şerban Foarţă, Cornel Ungureanu, Al. Jebeleanu, Deliu Petroiu, Duşan Petrovici, Ştefan Munteanu, Sofia Arcan, Lucian Emandi, Traian Liviu Birăescu, Ion Velican, profesorul universitar de estetică şi bibliofilul Ion Iliescu, compozitorul Nicolae Boboc, Ion Arieşanu, Nicolae Ţirioi, pictorul Constantin Flondor, Damian Ureche, Mircea Şerbănescu, Annemarie Podlipny-Hehn, istoricul Ioan Stratan, director al Muzeului din Lugoj, Anghel Dumbrăveanu, Frányo Zoltán, Maria Pop-Pongrácz ş. a. Să adaug că era un vorbitor charismatic.

13 noiembrie 1968

13 noiembrie 1968

1 decembrie 1972

1 decembrie 1972

Reşiţa, 15 noiembrie 1973

Reşiţa, 15 noiembrie 1973

Cu Al. Jebeleanu şi Ion Stratan, martie 1978

Cu Al. Jebeleanu şi Ion Stratan, martie 1978

26 septembrie 1979

26 septembrie 1979

Iunie 1987

Iunie 1987

Cu Constantin Flondor-Streinu, iunie 1987

Cu Constantin Flondor-Streinu, iunie 1987

Cu Constantin Cubleşan la Oradea

Cu Constantin Cubleşan la Oradea

La Oradea

La Oradea

La ARAD

La ARAD

Alături de Maria Pop-Pongracz şi Franyo Zoltan

Alături de Maria Pop-Pongracz şi Franyo Zoltan

AFIŞ cu o lansare a editurii - Nichita Stănescu

AFIŞ cu o lansare a editurii – Nichita Stănescu

Cu M. Şerbănescu şi N. Ţirioi

Cu M. Şerbănescu şi N. Ţirioi

Cu N. Ţirioi, Al. Jebeleanu, M. Şerbănescu

Cu N. Ţirioi, Al. Jebeleanu, M. Şerbănescu

Cu Nichita Stănescu

Cu Nichita Stănescu

DECADA cărţii româneşti

DECADA cărţii româneşti

La o lansare de carte la Lib. Eminescu

La o lansare de carte la Lib. Eminescu

Tata cu un coleg student, în Bucureşti

Tata cu un coleg student, în Bucureşti

Vorbind, alături de Annemarie Podlipny-Hehn

Vorbind, alături de Annemarie Podlipny-Hehn

ZILELE Ed. Facla la Deva

ZILELE Ed. Facla la Deva

ZILELE Ed. Facla

ZILELE Ed. Facla

3. S. D. cu familia şi în clipe de loisir (fotografiile folderul 12). Deşi tata a fost cel mai activ fotograf al familiei noastre, ocazile de a imortaliza imagini i-au fost furnizate de mama, care gândea temeinic şi organiza ireproşabil ieşirile noastre, vacanţele, toate de mare succes. Din bogata panoplie de imagini a familiei am selectat doar câteva, care-l arată gânditor în cadru natural, la mănăstiri, pe lângă râuri ori cascade, la poalele vreunui pom (iubea copacii, îi uda pe cei de lângă bloc). De asemenea, l-am prezentat în ipostază de student, împreună cu mama sa şi cu tatăl său în uniformă de mare gală ca şef de tren la CFR Arad, ori cu mama, formând un cuplu transfigurat, cu mine, copil vioi, ori cu bunica maternă, Emilia Telescu, o vizionară şi devotată mamă şi bunică.

Cu bunica maternă, Emilia Telescu

Cu bunica maternă, Emilia Telescu

Cu mama

Cu mama

Cu mine copil

Cu mine copil

Cu Simona-Grazia Dima, copil mic

Cu Simona-Grazia Dima, copil mic

Cu tatăl său în parcul Cişmigiu, aprilie 1954

Cu tatăl său în parcul Cişmigiu, aprilie 1954

Excursionist

Excursionist

Iarna

Iarna

În excursie

În excursie

În plimbare

În plimbare

Într-un grup, mama şi tata

Într-un grup, mama şi tata

Într-un parc

Într-un parc

La cascadă

La cascadă

La Pădurea Verde

La Pădurea Verde

La Târgu-Jiu

La Târgu-Jiu

Lângă Masa Tăcerii

Lângă Masa Tăcerii

Lângă râu

Lângă râu

Meditativ

Meditativ

Sub un copac

Sub un copac

Toţi trei la Curtea de Argeş

Toţi trei la Curtea de Argeş

4. S. D. – caricaturi, desene, autoportrete (aici desenele sunt tot în Folderul 12). Sunt autoportrete pe care şi le-a realizat în tinereţe, dar mai ales la senectute, de asemenea desene de caricaturişti timişoreni, dar şi făcute de mine.

Portret de R.D., 1965. Presupun că autorul e Dan Radu Ionescu, regizor.

Portret de R.D., 1965. Presupun că autorul e Dan Radu Ionescu, regizor.

Autoportret, 25 martie 1968, adnotat de Simona-Grazia Dima copil

Autoportret, 25 martie 1968, adnotat de Simona-Grazia Dima copil

Văzut de Lucian Bureriu, 8 aprilie 1969

Văzut de Lucian Bureriu, 8 aprilie 1969

Văzut de Nic. Lengher, 26 martie 1980

Văzut de Nic. Lengher, 26 martie 1980

Autoportret - 9 mai 2001

Autoportret – 9 mai 2001

15 martie 2002; Eu în oglindă,  Bucureşti

15 martie 2002; Eu în oglindă, Bucureşti

Autoportret - august 2002

Autoportret – august 2002

Autoportret - 16 octombrie 2002

Autoportret – 16 octombrie 2002

Autoportret - 20 octombrie 2002

Autoportret – 20 octombrie 2002

Autoportret - 24 octombrie 2002

Autoportret – 24 octombrie 2002

Schiţe de expresie, autoportrete - 20 octombrie 2002

Schiţe de expresie, autoportrete – 20 octombrie 2002

Autoportret - octombrie 2002

Autoportret – octombrie 2002

Autoportret - 3 martie 2005

Autoportret – 3 martie 2005

Autoportret - 24 ianuarie 2006

Autoportret – 24 ianuarie 2006

De autor necunoscut

De autor necunoscut

Într-o seară, în tipografie, când eram obosit şi scârbit. Autor, UID

Într-o seară, în tipografie, când eram obosit şi scârbit. Autor, UID

Portret de Simona-Grazia Dima la 12 ani

Portret de Simona-Grazia Dima la 12 ani

Simona-Grazia Dima - Doborât de arşiţă. Tuş

Simona-Grazia Dima – Doborât de arşiţă. Tuş

Simona-Grazia Dima - Doritorul de a şti. Tuş

Simona-Grazia Dima – Doritorul de a şti. Tuş

Simona-Grazia Dima - Înnegurare, învolburare. Tuş şi tempera

Simona-Grazia Dima – Înnegurare, învolburare. Tuş şi tempera

Simona-Grazia Dima - Lectura. Tuş şi tempera

Simona-Grazia Dima – Lectura. Tuş şi tempera

Simona-Grazia Dima - Mac. Tuş

Simona-Grazia Dima – Mac. Tuş

Simona-Grazia Dima - Obosit. Tuş

Simona-Grazia Dima – Obosit. Tuş

GALERIE DE FOTOGRAFII VALENTINA DIMA.

1. V. D. în portrete şi instantanee. Mama era, este şi va fi, pentru mine, spiritus rector al familiei, sublimul întrupat, clarviziunea inefabilă a sfântului, combinată cu energia şi hotărârea omului de stat, ministrul plenipotenţiar. M-a crescut cu cartea în mână, adică după sfaturile ştiinţifice ale celor mai mari specialişti în puericultură, se consulta cu somităţi în domeniu pentru a mă trata (de pildă, cu Dr. Louis Ţurcanu, medicul meu currant, nu singurul însă), a ţinut legătura cu profesorii mei, mergea la şedinţele cu părinţii, era prietena şi sfătuitoarea mea în toate. Mama era pentru mine întruchiparea culturii însuşite, consubstanţiale fiinţei umane. Ea nu avea nevoie să facă nimic, era suficient să existe, simpla ei prezenţă aducea pacea, armonia. În vreme ce tata mi-a dat toată viaţa impresia unui om care se chinuie să se alfabetizeze, prins într-un proces de studiu laborios, admirabil, de altfel, dar mecanicist, mama ştia totul fără ca aparent să se străduiască ori să-şi piardă naturaleţea şi delicateţea florală. El se deda unei silabisiri înduioşătoare, de altfel, dar totuşi o simplă, iar uneori chiar infatuată silabisire, pe când ea ştia totul direct din sursa spirituală, din Sinele puternic, care, aşa cum spune René Guénon, era păstrat, prin puritate, în forma sa originară, nedespărţit în contrarii. Citea, cu mare distincţie, fără să facă paradă ori zgomot, era aidoma acelor înţelepţi chinezi din vechime, pomeniţi în Dao De King, care ştiu cursul lumii fără a ieşi din casă. A făcut mereu profeţii care s-au adeverit, fie că se refereau la vieţile noastre, fie că vizau destinele altora sau chiar ale ţării. Atunci când mergeai alături de ea, parcă înaintai prin torente de apă de trandafiri, ori prin lanuri de flori înmiresmate, viaţa părea frumoasă, incandescentă, problemele se rezolvau instantaneu, oameni providenţiali apăreau ca din pământ şi ne luau sub oblăduire. A fi cu mama însemna a trăi într-o continuă sărbătoare, într-ostare de fericire deplină, transmisibilă tuturor.

Celebra poză de pe blăniţa de oaie

Celebra poză de pe blăniţa de oaie

În bundiţă

În bundiţă

Mama, elevă la Sânnicolaul-Mare

Mama, elevă la Sânnicolaul-Mare

În aşteptarea mea

În aşteptarea mea

Redactor romantic

Redactor romantic

Valentina Dima, legitimaţia de  Uniunea Ziaristilor

Valentina Dima, legitimaţia de Uniunea Ziaristilor

Mama, întotdeauna avangardistă

Mama, întotdeauna avangardistă

Redactor la revista Orizont

Redactor la revista Orizont

Valentina Dima 1

Valentina Dima 1

Valentina Dima 2

Valentina Dima 2

Valentina Dima 3

Valentina Dima 3

Eu studentă, dedesubt mama

Eu studentă, dedesubt mama

Valentina Dima 4

Valentina Dima 4

Valentina Dima 5

Valentina Dima 5

     
     
     
     
   

2. V. D. la manifestări culturale, cu scriitori şi cărturari. Ca redactor la revista „Orizont” şi ca scriitoare, mama apare alături de colegii săi, scriitori timişoreni binecunoscuţi. Am surprins-o şi în câteva instantanee – la manifestări culturale sau vorbind copiilor, cu care s-a simţit întotdeauna bine, atunci când era invitată să citească din creaţia ei la şcoli ori la instituţii, ori convorbind profesional dar nu ca pentru o simplă îndatorire de serviciu, cu savanţi ca dr. doc. C.V Oprea (şi câţi alţi binecunoscuţi membri de frunte ai oraşului aş mai putea menţiona!).

Alături de colegii de la Studioul Teritorial de Radio Tmişoara

Alături de colegii de la Studioul Teritorial de Radio Tmişoara

Citind copiilor

Citind copiilor

Cu Gh. Schwartz, Al. Jebeleanu, I. Iliescu, A. Turcuş

Cu Gh. Schwartz, Al. Jebeleanu, I. Iliescu, A. Turcuş

Cu I. Arieşanu, A. Dumbrăveanu, I. Maxim, Adriana Babeţi, L. Cerneţ, D. Petrovici

Cu I. Arieşanu, A. Dumbrăveanu, I. Maxim, Adriana Babeţi, L. Cerneţ, D. Petrovici

Cu Ion Stratan, I. Arieşanu, L. Bureriu, D. Ureche

Cu Ion Stratan, I. Arieşanu, L. Bureriu, D. Ureche

Cu Mandics Gyorgy, I.M Almăjan, Al. Jebeleanu

Cu Mandics Gyorgy, I.M Almăjan, Al. Jebeleanu

Cu prietene, a doua de jos, stânga

Cu prietene, a doua de jos, stânga

Cu prof. dr. docent C. V. Oprea

Cu prof. dr. docent C. V. Oprea

Cu tata, lângă redactoarea W. Michels, Al. Jebeleanu, Ilse Hehn

Cu tata, lângă redactoarea W. Michels, Al. Jebeleanu, Ilse Hehn

Invitată să citească la Biblioteca Judeţeană Timiş

Invitată să citească la Biblioteca Judeţeană Timiş

Împreună cu absolvenţii liceului

Împreună cu absolvenţii liceului

În documentare în Regiunea Timiş

În documentare în Regiunea Timiş

În echipa revistei Orizont

În echipa revistei Orizont

În mijlocul colegilor de la Studioul de Radio

În mijlocul colegilor de la Studioul de Radio

Între colegii de la revista Orizont

Între colegii de la revista Orizont

La grădiniţă. V.D. ultima jos dreapta

La grădiniţă. V.D. ultima jos dreapta

La mijloc

La mijloc

La o conferinţă pe teme medicale

La o conferinţă pe teme medicale

Lângă I.M Almăjan şi I.D. Teodorescu

Lângă I.M Almăjan şi I.D. Teodorescu

Lângă muzeograful Octavian Gog

Lângă muzeograful Octavian Gog

Mama e în stânga, între Ion Stratan şi Ion Arieşanu

Mama e în stânga, între Ion Stratan şi Ion Arieşanu

Mama în public, alături de Gr. Popiţi, red. W. Michels, I.D. Teodorescu, corector N. Hangan

Mama în public, alături de Gr. Popiţi, red. W. Michels, I.D. Teodorescu, corector N. Hangan

Mama în public, alături de Gr. Popiţi, Sofia Arcan ş. a.

Mama în public, alături de Gr. Popiţi, Sofia Arcan ş. a.

Mama lângă Al. Jebeleanu ş.a.

Mama lângă Al. Jebeleanu ş.a.

Mama, în mijloc, cu o poşetă în mâini

Mama, în mijloc, cu o poşetă în mâini

Medicul copilăriei mele - Louis Ţurcanu

Medicul copilăriei mele – Louis Ţurcanu

Prezentă în librării cu o excelentă carte de reportaje literare

Prezentă în librării cu o excelentă carte de reportaje literare

Scriitoarea şi  copiii

Scriitoarea şi copiii

Ultima dreapta jos

Ultima dreapta jos

V.D. - a doua de jos dinspre stânga

V.D. – a doua de jos dinspre stânga

V.D. în colectivul Studioului Teritorial de Radio

V.D. în colectivul Studioului Teritorial de Radio

V.D. în echipa revistei Orizont

V.D. în echipa revistei Orizont

Vorbind copiilor

Vorbind copiilor

Vorbind despre creaţia sa

Vorbind despre creaţia sa

Vorbind la o manifestare literară

Vorbind la o manifestare literară

3. V.D. cu familia şi în clipe de loisir. Mama era vitează, activă, clarvăzătoare. Ea organiza viaţa noastră; l-a dus pe tata, imediat după căsătorie, în anii ’50, pe la mănăstirile din nordul Moldovei, călătorie pe care el a suportat-o greu, pentru că, în pofida zvelteţii sale specifice, era lipsit de vlagă, mereu obosit, nemulţumit şi obsedat de propria situaţie profesională. Mama era gata să ajungă oriunde, dacă voia, era iubită acolo unde descindea, se înţelegea cu oamenii de peste tot, de orice naţie şi expresie lingvistică ar fi fost aceştia. E prezentă în poze în echipament de excursionist, cu vâsle în mâini, pe dealuri şi munţi ori călare pe un măgăruş. Adora nuferii şi este fotografiată într-o barcă, ţinând, în chip simbolic, un nufăr în mână, fotografie pe care nu am putut-o desprinde din album decât cu mare efort. A fost iubită şi admirată pretutindeni, la şcoli şi facultăţi, la servicii. Cerul se întuneca doar din cauza influenţei negative a tatălui, care instaura un climat încrâncenat, inevitabil repercutat şi asupra ei (a noastră, la momentul când am crescut şi m-am manifestat şi eu cultural). În fotografii apar bunica, mama mamei, Emilia Telescu, dar şi părinţii ei, Epifan şi Elisabeta Comloşan, Ioan Cociş, tatăl mamei, primul soţ al bunicii, mort de tânăr, dintr-o pneumonie galopantă. Sunt şi rude precum unchiul Remus, fratele mamei şi naşul meu (1941–2000), ori mătuşile Angela şi Silvia, ori verişoara mamei, Maria, zisă Măria-mică.

Mama între mama şi mătuşa ei, 1936

Mama între mama şi mătuşa ei, 1936

Bunica Emilia cu soţul ei de-al doilea, Remus Telescu, 1943

Bunica Emilia cu soţul ei de-al doilea, Remus Telescu, 1943

La mănăstirea Văratic, iulie 1957

La mănăstirea Văratic, iulie 1957

Ianuarie 1958

Ianuarie 1958

Instantaneu cu măgăruşul

Instantaneu cu măgăruşul

Aşteptare în parc

Aşteptare în parc

Blând moralist

Blând moralist

Bunica Emilia cu soţul său Remus Telescu

Bunica Emilia cu soţul său Remus Telescu

Bunica şi unchiul Remus, naşul meu

Bunica şi unchiul Remus, naşul meu

Citind ce scrie tata

Citind ce scrie tata

Cu bunica maternă şi bunicii paterni

Cu bunica maternă şi bunicii paterni

Cu mama în parc

Cu mama în parc

Cu mama la stadion

Cu mama la stadion

Cu mama, în vizită la Buziaş, la mătuşa

Cu mama, în vizită la Buziaş, la mătuşa

Cu ochelari de soare, aşteptându-mă

Cu ochelari de soare, aşteptându-mă

Cu scumpul măgăruş

Cu scumpul măgăruş

Cu un prieten comun

Cu un prieten comun

Cu vâsle în mâini

Cu vâsle în mâini

Desăvârşit orator

Desăvârşit orator

Discutând în excursie

Discutând în excursie

Distinsul tată al mamei, Ioan Cociş

Distinsul tată al mamei, Ioan Cociş

Elocvenţa

Elocvenţa

Excursie sudică

Excursie sudică

Gata de o nouă călătorie

Gata de o nouă călătorie

Ioan Cociş împreună cu vărul său, unchiul Drăguţ

Ioan Cociş împreună cu vărul său, unchiul Drăguţ

Ioan Cociş, fotografie dedicată viitoarei sale soţii, bunica mea Emilia

Ioan Cociş, fotografie dedicată viitoarei sale soţii, bunica mea Emilia

Ioan Cociş, melancolic, vizionar

Ioan Cociş, melancolic, vizionar

Ioan Cociş, speranţă şi tristeţe

Ioan Cociş, speranţă şi tristeţe

Ioan Cociş, tatăl V.D.

Ioan Cociş, tatăl V.D.

În Deltă

În Deltă

În echipament de excursionist

În echipament de excursionist

În excursie

În excursie

În grup

În grup

În săndăluţe romane, înaintea casei de pe Oltul 12.

În săndăluţe romane, înaintea casei de pe Oltul 12.

În uşa trenului

În uşa trenului

Înaintea unor  vechi, poetice  clădiri

Înaintea unor vechi, poetice clădiri

Între hulubi

Între hulubi

Într-o altă excursie

Într-o altă excursie

Într-un grup

Într-un grup

Într-un parc timişorean

Într-un parc timişorean

La Buziaş

La Buziaş

La Călimăneşti

La Călimăneşti

La Cluj

La Cluj

La Eforie Nord

La Eforie Nord

La mare

La mare

La mănăstiri

La mănăstiri

La munte, fotografiaţi de S-GD micuţ

La munte, fotografiaţi de S-GD micuţ

La Săliştea Sibiului

La Săliştea Sibiului

La Semenic, cu o floare în mâini

La Semenic, cu o floare în mâini

La Semenic

La Semenic

La Sinaia

La Sinaia

La Sovata, 1982

La Sovata, 1982

La Târgu-Jiu

La Târgu-Jiu

Lângă un măreţ pod

Lângă un măreţ pod

Mama cu o prietenă

Mama cu o prietenă

Mama cu tata şi sora ei Angela

Mama cu tata şi sora ei Angela

Mama şi cu mine, într-un convoi de nuntă

Mama şi cu mine, într-un convoi de nuntă

Mama şi fratele ei Remus, naşul meu

Mama şi fratele ei Remus, naşul meu

Mama şi tata în voiaj

Mama şi tata în voiaj

Mama şi tata pe o alee a unui parc timişorean

Mama şi tata pe o alee a unui parc timişorean

Mama, în faţa casei de pe Oltul 12

Mama, în faţa casei de pe Oltul 12

Mama, tata, mătuşa mea Angela, verişoara primară a mamei, Măria-mică

Mama, tata, mătuşa mea Angela, verişoara primară a mamei, Măria-mică

Mama, tata, Silvia

Mama, tata, Silvia

Nostalgia lui Ioan Cociş

Nostalgia lui Ioan Cociş

Nufărul - ar putea fi un autoportret arhetipal

Nufărul – ar putea fi un autoportret arhetipal

Pe bancă, în ţinută sportivă

Pe bancă, în ţinută sportivă

Pe măgăruş

Pe măgăruş

Pe o prispă voievodală

Pe o prispă voievodală

Pierduţi în codru

Pierduţi în codru

Poza cu nufărul

Poza cu nufărul

Reverie istorică

Reverie istorică

Sclipiri dintr-un album de familie

Sclipiri dintr-un album de familie

Semenic, Baia Vulturilor, fotografie de S-GD mic

Semenic, Baia Vulturilor, fotografie de S-GD mic

Sfială, gingăşie, forţă

Sfială, gingăşie, forţă

Silvia, tata, mama

Silvia, tata, mama

Străbunicii materni, Elisabeta şi Epifan Comloşan

Străbunicii materni, Elisabeta şi Epifan Comloşan

Sub istorice arcade

Sub istorice arcade

Supervedeta pe bancă

Supervedeta pe bancă

Un cuplu sportiv

Un cuplu sportiv

V.D. cu mama şi mătuşa

V.D. cu mama şi mătuşa

V.D. şi o prietenă

V.D. şi o prietenă

Vitează, iarna şi întotdeauna

Vitează, iarna şi întotdeauna

Vizitând vechi ctitorii

Vizitând vechi ctitorii

4. V. D. în desene. Am desenat-o pe mama ca pe o făptură mitică, o zeitate, ceea ce a şi fost întotdeauna.

Adâncimi... Creion

Adâncimi… Creion

Benedicţiune. Creion

Benedicţiune. Creion

Combustia iubirii absolute. Tuş

Combustia iubirii absolute. Tuş

Concentrare. Creion

Concentrare. Creion

Crochiu de înger. Tuş

Crochiu de înger. Tuş

Delicateţe. Creion

Delicateţe. Creion

Deplinătate. Tuş şi tempera

Deplinătate. Tuş şi tempera

Destructurare senină. Tuş

Destructurare senină. Tuş

Distincţie. Tuş

Distincţie. Tuş

Dureri neîmpărtăşite. Creion

Dureri neîmpărtăşite. Creion

Elf. Tuş

Elf. Tuş

Eternul copil. Tuş

Eternul copil. Tuş

Gata de joacă. Tuş

Gata de joacă. Tuş

În faţa destinului. Tuş

În faţa destinului. Tuş

În stil japonez. Tuş

În stil japonez. Tuş

Înger gata de zbor. Tuş

Înger gata de zbor. Tuş

Înţelepciune cosmică. Creion

Înţelepciune cosmică. Creion

Liman. Creion

Liman. Creion

Ludică. Tuş şi tempera

Ludică. Tuş şi tempera

Odihna, la temelii. Tuş şi tempera

Odihna, la temelii. Tuş şi tempera

Odihnă vizionară. Tuş şi tempera

Odihnă vizionară. Tuş şi tempera

Paradisul. Creion

Paradisul. Creion

Picioruşe sfinte.Tuş

Picioruşe sfinte.Tuş

Poznaşul. Tuş

Poznaşul. Tuş

Prospeţime - adulmecând semnele. Creioane colorate

Prospeţime – adulmecând semnele. Creioane colorate

Sagesse... Creion

Sagesse… Creion

Scribul poznaş. Creion

Scribul poznaş. Creion

Somn divin. Tuş şi tempera

Somn divin. Tuş şi tempera

Tandreţe. Tuş

Tandreţe. Tuş

Zâmbetul. Tuş

Zâmbetul. Tuş

Locuinţele noastre. Pentru mine casa era un veritabil cosmos, un spaţiu al filosofării şi al creşterii lăuntrice, al imaginarului, iar nu o posesiune. Întotdeauna ne-am aflat într-o criză locativă, ca să mă exprim astfel, pentru că am locuit prima oară într-o singură cameră, cu chirie, pe str. Nikos Belloianis nr. 12, după care, tot din partea serviciului părinţilor, am primit două camere, de asemenea cu chirie, pe str. Giurgiu nr. 15, et. 2, ap. 9 (tel 22969). Aici ne-am simţit tare bine, doar că preocupările ne erau îngrădite de spaţiul strâmt şi simţeam nevoia să ne mutăm din nou. Fiindcă instituţia unde lucrau nu i-a mai ajutat pe părinţi (să spunem că tata nu era niciodată în relaţii bune cu conducerea, fiind considerat întrucâtva recalcitrant), am reuşit, cu enorme sacrificii, din propriile economii, la care am adăugat o sumă nu foarte mare, realizată din vânzarea casei de la ţară a bunicilor paterni, să ne construim un apartament pe str. Zlatna nr. 10, sc. B, ap. 1 (nr. de telefon 32517). Dar şi aici cărţile ne dădeau afară din casă, drept care am făcut iar drastice economii, eu lucrând acum la Biblioteca judeţeană şi punând la o parte, lunar, o sumă din modestul meu salariu, astfel încât am reuşit să ne mai înălţăm unul, pe str. 1 Decembrie 1918 nr. 1, et. 1, ap. 1, tel 189940), după care ne-am mutat la Bucureşti şi nu mai avem decât amintirile locuinţelor noastre timişorene.

Powered by WordPress | Designed by: Online Games | Thanks to DJ, Games and Addicting Games