De la Marian Dopcea:
Stimată doamnă Simona-Grazia,
Puterea de a accepta şi lăuda existenţa, sesizându-i caracterul magic, divin chiar, nu le-a fost dată multora – .şi nu le-a fost dat multora nici blestemul de a se simţi răni pururi deschise. Estetic, poezia suferinţei, ba chiar a mizerabilismului fiinţei umane, este la fel de legitimă ca şi aceea imnică, a laudei, cred.
Nu ne rămâne, nefiind nici dumneavoastră nici eu tocmai nişte hölderlinieni, decât să ne plângem soarta, căutându-i totuşi rosturi metafizice justificative.
Ceea ce mă atrage în mod deosebit la Dreptul rănii… este faptul că nu propune (ca, vai!, atâtea cărţi respectabile, în felul lor, dar, însă, totuşi…) o poezie difuză, de aflat mai în fiecare pagină câte puţin, dar niciodată până la capăt – ci poeme autentic lirice, gândite ca atare şi încheiate. Poeme memorabile, doamnă, şi strălucitoare, mai toate, chit că sunt confesive la modul direct, fie parabolice, fie spontane, fie cu încărcătură parabolică. Citesc „Legatum” şi mă întreb, cu dumneavoastră, cine strigă de milenii în mine, citesc „Zeiescul paharnic Ganimed” şi-mi spun că, da, potirul, oricât de-nsângerat, conţine doar esenţe limpezi. Ce reproşuri aş putea aduce unui poem concis, precum „Sunetul” – cum să nu mă prind în jocul sensurilor parabolice din „Plânsul fiarei” ori din „Pasărea Qwuf”?
Suntatras, pe de altă parte, şi de demnitatea culturală a acestui tip de poezie, nelipsită de sonuri acute (neoexpresioniste să le zic?) dar „cenzurată” discret de raţiunea suverană, subordonată, vasăzică, unui sens mai înalt.
Vă trimit , la rându-mi, nişte poeme.
Cu afecţiune,
Marian Dopcea
P.S. V-am scris grăbit – având prima oră liberă după multă vreme. Am încheiat aseară „Aprilie, luna florilor de mai”, carte despre Ion Negoiţescu şi alţi prieteni de demult. E o carte promisă, în urmă cu aproape 40 de ani, şi am fost fericit, scriind-o, şi că-mi îndeplinesc promisoiunea şi că pot retrăi 7 ani fericiţi, într-adevăr, din existenţa-mi haotică.
Despre poezia dumneavoastră vom mai vorbi, cu siguranţă.
Marian DOPCEA
[poet, Isaccea]
De la Elena Lazăr:
Kalimera! Am procurat „România literară”, iar editura şi traducătorul vă transmitem infinite mulţumiri. Îi voi semnala eseul şi lui Victor, sigur se va bucura.
V-am trimis azi la librăria de lânga Muzeul Literaturii Alfabetul poetic.
Va rog să adunaţi într-un singur document eseurile scrise de-a lungul anilor despre Kavafis / căruia îi datorăm cunoştinţa noastră/. Se vor afla la loc de frunte într-un volum pe care-l pregătesc pentru aniversarea kavafică din 2013 – Românii despre Kavafis. Nu e grabă, pe la început de toamnă aş vrea să le am. O vară suportabilă, cu sfidarea căldurii prin creativitate şi sârguinţă şi eficienţă! Sănătate mamei! Cu cele mai bune gânduri,
Elena LAZĂR
[Elenist, directoarea Editurii Omonia]
De la Radu Ciobanu:
Dragă Simona, am aflat azi, din „Luceafărul”, trista veste. Îmi pare nespus de rău. Domnul Dima a fost primul comentator al uneia din primele mele proze apărute în „Scrisul bănăţean”, iar apoi, prin ani, un colaborator cordial. Ştiu, vai, prea bine ce înseamnă asemenea despărţiri. Sunt alături de voi şi vă asigur de întreaga mea înţelegere şi compasiune.
Cu toată dragostea,
Radu CIOBANU,
[Prozator, Deva]
De la Gheorghe Schwartz:
Abia acum am aflat de trecerea pe alt tărâm a domnului Dima. Sincere condoleanţe.
Dl. Dima a fost primul meu editor, lucru pentru care nu pot decât să-i port o mare recunoştinţă, indiferent unde s-ar afla.
Ultimele luni au fost pline de asemenea veşti. Dar, desigur, una nu o alină pe alta. Încă o dată, sincere condoleanţe!
Gheorghe SCHWARTZ,
[Prozator, Arad]
De la Viorel Marineasa
28 februarie 2012:
Draga Simona,
Aflu cu stupefacţie de-abia acum, din revista Orizont, despre moartea tatălui tau, Domnul Simion.
Îi pastrez o amintire aparte. În 1988, când nu publicasem mare lucru, a scris (în Drapelul) o recenzie pertinentă şi plină de căldură la romanul meu Litera albă (pe care câţiva „prieteni” se grăbiseră să-l îngoape fără să-l citească, numai pentru că apăruse la Editura Facla).
Am avut parte, mi-am dat seama, de lectura unui om de meserie, dar şi de cea a unei personae cu mari disponibilităţi sufleteşti.
Suntem (eu şi ai mei) alături de tine şi de mama ta în aceste momente.
Dumnezeu să-l aibă în pază!
Viorel
[Viorel MARINEASA, prozator, Timişoara]
De la Grete Tartler:
Chers amis,
Je vous remercie de l’honneur que vous m’avez faite, de déjeuner avec moi et de m’offrir vos plus récents livres. Samedi et hier, j’ai passé des jours merveilleux en les lisant.
Sylvestre, ta poésie m’a convaincu que „ce poème est le tien/ et tu l’écris sans le savoir”: j’ai retrouvé chez toi ma passion pour les jardins secrets, la lanterne magique, les cimes hautes et „l’espoir qui sera possible”, surtout l’esprit de Gérard de Nerval qui est MON poète depuis l’adolescence. J’ai découvert , en toi, un frère.
Magda, tes histoires d’amour pour la vie et la mort m’ont révélé une lucidité bouillante, „une magie cohérente du monde”, ton livre FEM de souvenirs et fantaisie, en me rappelant un peu Virginia Woolf, annonce une voix de grande force. Il faut continuer en prose.
Simona, tu écris une poésie élégante, d’une balance qui laisse entrevoir „la rose dans le sang versé” et qui transforme les ombres plutoniques en joyeux. Ton „intérieur des choses” , limpide et harmonieux, est en même temps l’extérieur du noyeau.
Dinu, ton immersion dans la réalité ,”une chemise froide” chauffée par l’amour des autres – qui voyagent avec le même tramway – laisse des „traces vertes” dans la mémoire. Vraiment, ton Bazooka Girl est givrante, elle nous fait ouvrir les yeux.
Nae, ton livre m’a fait retrouver l’éspoir, le personnage „Jean de la Gare” restera inoubliable dans la littérature roumaine et la certitude que „la terre des poèmes est ronde” nous donne aussi la certitude qu’on va se revoir.
A bientôt, donc, chers amis, car on va se revoir.
Grete TARTLER, iunie 2012
De la Magda Cârneci:
[Titlul scrisorii electronice:] Vatra 3-4/2012
22 mai 2012
Draga Simona,
În seara asta, m-am întors dintr-o plimbare în parc, în care tocmai trăisem plenar gândul că cel mai bine ar fi să fii copac, arbore într-o pădure, pentru ca, nemişcat, să poţi vedea liniştit totul în jur şi să poţi absorbi toate fazele luminii şi toată splendoarea nespusă a Vieţii… Iar acasă am deschis într-o doară revista Vatra, ultimul număr, 3-4/2012, şi am căzut peste eseul tău… Care mi-a plăcut foarte mult şi în care era vorba despre un bătrân pădurar înţelept şi despre trăirea lui atât de aproape de arbori şi de natură, în deplinătatea pură şi simplă a Sinelui… Şi m-am gândit din nou că literatura română are mulţi poeţi buni, dar foarte puţini eseişti de fineţe, ca tine…
Magda
P.S. Şi eu am citit cândva cu nesaţ din Sri Ramana Maharshi, poate vorbim odată despre asta.
De la Adrian Ţion, 25 august 2012:
Stimată Doamnă Simona,
Am fost plăcut surprins să dau peste cele două pagini din [revista] Poesis cu poeziile tatălui Dvs. şi cu tandra prezentare ce le însoţea. E un gest delicat şi plin de căldură sufletească, modelat după sensibilitatea şi afecţiunea care vă leagă de memoria apropiatului dispărut. Trăirile scurse în cuvînt sunt pline de delicateţe şi armonie interioară.
Cu aceeaşi prietenie,
Adrian ŢION,
[Prozator, Cluj]
